Două femei care locuiesc în același bloc, la același etaj, s-au agresat reciproc. Cauza a ajuns în instanță, iar magistrații au decis să aplice un avertisment. Dar decizia nu este definitivă, urmând să se judece apelul pe 13.03.2024.
Totul s-a petrecut în data de 18.04.2020, în jurul orei 14.00, când inculpata se afla în curtea interioară a blocului în care locuiește, aşezată la o masă.
Persoana vătămată ieșea cu soțul său din bloc și, pe fondul stării conflictuale, între cele două femei, despărţite de gardul curţii interioare, a avut loc un schimb de replici, urmat de injurii şi jigniri reciproce.
În acest timp, fiul persoanei vătămate, aflat la geamul apartamentului deţinut de familie, orientat spre curtea interioară, i-a spus inculpatei că o filmează cu telefonul mobil.
Apoi, aceasta s-a ridicat de pe scaun şi s-a deplasat pe jos, pe o distanţă de aproximativ 7-8 metri, până la poarta de acces în curte unde, de partea cealaltă, se afla persoana vătămată. A introdus brusc mâna dreaptă printre barele metalice ale porţii şi a prins persoana vătămată de gât, iar aceasta a reacţionat, trăgându-se înapoi şi muşcând-o pe inculpată de mână.
După producerea evenimentului, inculpata a sesizat telefonic Secţia 4 Poliţie Constanţa (la acea dată – n.r.), iar echipajul de Poliţie deplasat la faţa locului a sancţionat contravenţional pe fiecare dintre cele două protagoniste, pentru participarea la scandal, potrivit art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991.
Astfel, inculpata a fost amendată cu suma de 1.000 de lei, iar persoana vătămată, cu suma de 200 de lei. Cele două femei au formulat, în termen legal, plângeri prealabile una împotriva celeilalte, însă s-a stabilit că inculpată este cea care a introdus mâna prin gard și a luat-o de gât pe cealaltă, care doar s-a apărat.
Așa ca a fost trimisă în judecată, iar în data de 17 decembrie 2024, magistrații Tribunalului au decis: ”Dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpata V.M.A.(…), pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, săvârşită la data de 18.04.2020. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 81 Cod penal, aplică inculpatei un avertisment, atrăgând atenţia inculpatei asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se supune în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art. 19-25 şi art.397 Cod procedură penală, raportat la art. 1349, art. 1357 şi art. 1382 Cod civil din 2009, obligă inculpata V.M.A. către partea civilă S.T. la plata sumei de 2.000,00 lei, cu titlul de daune morale. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpata V.M.A. către stat la plata sumei de 1.300,00 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 1.000 lei efectuată în timpul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror, inculpat şi părţile civile, care se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunțată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei azi, 27.11.2024”, potrivit minutei judecătorești.
Liliana BELCIUG



























