Clinica Cronos Med din Constanța a promovat, în acest week-end, conceptul de medicină regenerativă. Medicina regenerativă presupune folosirea factorilor biologici, de la celule stem, factori de creștere și până la proteine și citokine antiinflamatorii cu rol de a repara, rejuvena și regenera. Putem combate astfel bolile degenerative.
Dr. Ana Oleniuc face parte din echipa Cronos Med, unde împărtășește terapia originală Ana Aslan, învățată în Institutul Național „Ana Aslan” –primul institut de geriatrie din lume. A lucrat 30 de ani în acest institut, iar de-a lungul carierei, Ana Oleniuc a fost și mentor pentru specialiști în domeniul geriatriei din Japonia, acolo unde a împărtășit din cunoștințele sale.
“Clinica s-a deschis în noiembrie, dar acum facem cunocut conceptul demedicină regenerativă anti-ageing. Eu, ca medic geriatru, fac parte din această echipă cu tratamentul anti-ageing cu Gerovital. Gerovitalul este cunoscut și face parte din cărțile de medicină de peste 60 de ani. Putem spune că este singurul medicament care a demonstrat proba timpului de atâția ani”, a precizat dr. Ana Oleniuc.
Vă invităm să urmăriți declarațiile complete în materialul VIDEO, cu mențiunea că mai multe detalii despre oferta Cronos Med by dr. Constantin Stan, în ceea ce privește medicina regenerativă, pot fi consultate aici: https://www.cronosmed.ro/medicina-regenerativa/?_gl=1*1f2740z*_up*MQ..&gclid=CjwKCAjw_e2wBhAEEiwAyFFFo724q4Ayw1e86VvHWJaRQBRikTFukV4H2qcRZFsmRoMddAUSscrKPxoCmhEQAvD_BwE
A.C.



























