Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat, la data de 22 iulie 2025, în incinta unui cimitir din Sectorul 6, un drapel care se afla arborat și care conținea însemne care fac referire la anumite ideologii fasciste.
Polițiștii din cadrul subunității, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au luat toate măsurile legale care s-au impus.
Menționăm faptul că drapelul a fost îndepărtat, iar în cauză au fost demarate activități pentru identificarea persoanelor care au arborat drapelul cu simbolul respectiv.
Verificările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă.
Poliția Capitalei reafirmă angajamentul ferm de a acționa în mod prompt și legal pentru prevenirea și combaterea oricăror manifestări care aduc atingere valorilor democratice și ordinii de drept.
L.B.



























