Direcţia Regională de Drumuri și Poduri Constanța informează participanții la trafic că miercuri, 28 septembrie 2002, se vor efectua “Anchetele de circulație Origine – Destinație”, amânate din data de 21 septembrie a.c.
Aceste anchete sunt măsurători de trafic care se efectuează în scopul determinării curenților de circulație pe drumurile de interes național și internațional aflate în administrarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA. Acestea vizează: determinarea numărului total de vehicule, pe categorii, care circulă la un moment dat pe rețeaua rutieră luată în considerare și cunoașterea, prin chestionarea conducătorilor de vehicule, a originii, destinației, datelor socio-economice și a tipului călătoriei sau felul încărcăturii vehiculelor de marfă (inclusiv gradul de încărcare) care se deplasează la un moment dat pe rețeaua luată în considerare, precum și numărul de pasageri din aceste vehicule.
Posturile de anchetă origine-destinație vor fi amplasate pe ambele sensuri, pe:
- DN 3, Punctul de Control Trecere Frontieră Ostrov;
- DN 38, Punctul de Control Trecere Frontieră Negru Vodă;
- DN 39, Punctul de Control Trecere Frontieră Vama Veche;
- DN 2A, Agenția de Încasare Giurgeni;
- DN 2A, km 50.
Participanții la trafic vor fi opriți de către echipele formate din recenzori cu ecusoane și agenți de Poliție Rutieră și vor fi invitați să răspundă la o serie de întrebări, ca de exemplu: localitatea unde a început călătoria, originea ei (acasă, loc de muncă, școală, cumpărături etc.), localitatea unde se va încheia călătoria, destinația, frecvența călătoriei, în cazul vehiculelor de marfă – tipul mărfii, pentru vehiculele de pasageri-numărul de pasageri etc. Răspunsurile vor fi consemnate de recenzori pe formulare tipărite.
„Rugăm participanții la trafic să fie cooperanți și să dea răspunsuri corecte, astfel încât ancheta să se desfășoare în condiții bune și într-un timp cât mai scurt. Vă mulțumim pentru timpul acordat!“, au transmis reprezentanţii DRDP Constanţa.
V.I.



























