O eclipsă de Lună prin penumbră a putut fi observată în noaptea de 5 spre 6 iunie din diverse locuri din Europa, Africa, Asia şi Australia. „Eclipsa se vede de la noi dar va fi una prin, penumbră, strălucirea și culoarea Lunii rămânând aproape neschimbate”, au precizat reprezentanţii Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.
Intrarea Lunii în penumbră a debutat în România vineri, 5 iunie a.c., la ora 20:46 şi s-a încheiat la 4 minute după miezul nopții.

Video complet aici.
Maximul acestei eclipse a avut loc la ora 22 şi 25 de minute, când aproape jumătate din discul Lunii s-a aflat în penumbra Pământului. Menţionăm faptul că Lunii pline din luna iunie i se mai spune și „Strawberry Moon” sau „Rose Moon” în Europa.
„La București, Luna răsare doar cu câteva minute înainte să intre în penumbra Pământului. La o oră după răsărit se află mai sus pe cer, însă destul de jos ca să fie ușor de observat din orașele cu orizontul blocat de clădiri. În momentul maximului, la ora 22:25, Luna se va afla tot aproape de orizont, la 12 grade înălțime. Afară încă nu va fi noapte complet, iar partea dreaptă a discului Lunii ar putea părea mai puțin strălucitoare decât partea din stânga. Eclipsa se termină la miezul nopții. Steaua strălucitoare din dreapta Lunii este Antares din constelația Scorpius. Timpul trece de 100 de ori mai repede decât în realitate„, susţin reprezentanţii Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Alexandra VASILE


























