Editura Frontiera invită copiii din Brașov să participe la o serie de ateliere creative, care au în centru patrimoniul orașului – cultural, arhitectural și natural. Atelierele sunt reunite în cadrul proiectului Laboratorul lui Serafim la Brașov și vor avea loc în perioada 6 septembrie – 5 octombrie 2024.
Participarea la aterliere este gratuită iar înscrierea se face prin intermediul acestui formular: deschide formularul.

5 septembrie, ora 11:00
Cărți la frontiera dintre ieri și azi
Atelier de scriere creativă și caligrame – LOCURI EPUIZATECopiii vor face exerciții de scriere creativă pe marginea poeziilor poetului brașovean Ștefan Baciu și vor realiza caligrame inspirate din poeziile pentru copii ale Ninei Cassian.
Locul: Casa Muresenilor, Casa Memorială Ștefan Baciu
Trainer: Mara Trofin, Roxana Maria Cornea
Bio: Mara Trofin are o lungă experiență de profesor de limba și literatura română la Școala Nr. 25 din Brașov. Este creatoarea concursului de gramatică ,,Sextil Pușcariu” și autoare de auxiliare didactice. Roxana Maria Cornea este muzeograf curator la Casa Memorială Ștefan Baciu.
Cartea: Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari de Nina Cassian, ilustrații de Andrei Tache.
6 septembrie, ora 11:00
Limba română – de ce o iubim
Atelier de lectură și activități practice – LOCURI EPUIZATECât de mult cunoaștem limba română? Copiii vor face o incursiune în istoria limbii române prin intermediul figurii Diaconului Coresi și vor vizita monumentul dedicat acestuia. Inspirați de Cartea cuvintelor dispărute de Mircea Stanciu, vor alege cuvinte ”dispărute” sau pe cale de dispariție din limba română și vor ilustra literele fiecărui cuvânt într-o manieră simbolică. La final, copiii vor face conexiuni profunde între înțelesul cuvintelor și felul în care vorbim.
Locul: NUC, monumentul Diaconului Coresi
Trainer: Mara Trofin
Bio: Mara Trofin are o lungă experiență de profesor de limba și literatura română la Școala Nr. 25 din Brașov. Este creatoarea concursului de gramatică ,,Sextil Pușcariu” și autoare de auxiliare didactice.
Cartea: Cartea cuvintelor dispărute de Mircea Stanciu, ilustrații de Maria Brudașcă.
7 septembrie, ora 11:00
Case vechi și istoriile lor
Atelier de istorie privată – LOCURI EPUIZATECopiii vor explora poveștile obiectelor din Muzeul Civilizației Urbane și vor face o paralelă cu poveștile de familie din cartea O sută de ani în casa noastră de Aleksandra Litvina. Vor realiza o hartă a mirodeniilor cu care se făcea comerț în Brașovul secolului trecut.
Locul: Muzeul Civilizației Urbane
Trainer: Andreia Petcu
Bio: Andreia Petcu este ecolog, mediator cultural, co-fondator al Asociației Learning by Teaching și autor de cărți pentru copii la Editura Frontiera.
Cartea: O sută de ani în casa noastră de Aleksandra Litvina, ilustrații de Ana Desnițkaia.
14 septembrie, ora 11:00
Povești despre răbdare la Bastionul Țesătorilor
Atelier de lectură și activități practice – LOCURI EPUIZATEPrin povești și prin activități practice inspirate din îndeletnicirile de altădată, copiii vor conștientiza importanța răbdării în viața de zi cu zi. Totodată, vor vizita Bastionul Țesătorilor și vor afla secretele acestui loc fascinant.
Locul: NUC, Bastionul Țesătorilor
Trainer: Ioana Revnic
Bio: Ioana este profesoară de limba și literatura română la Liceul “Anastasia Popescu” din București, scriitoare și fondatoarea asociației “Spune-mi o poveste pentru suflet”.
Cartea: Regele Curcubeu și alte povești despre răbdare de Amalia Banaș, ilustrații de Diana Margareta Cepleanu.
15 septembrie, ora 11:00
Minți sclipitoare, povești geniale și enigme medievale
Atelier de lectură și explorare – LOCURI EPUIZATECopiii vor explora bastioanele feudale ale Brașovului. Vor dezlega ghicitori străvechi, vor asculta povești și vor rezolva probleme de perspicacitate, într-un atelier care le va antrena mintea, îi va amuza și îi va încuraja să găsească soluții la diferite provocări.
Locul: NUC, Bastionul Graft
Trainer: Ioana Revnic
Bio: Ioana este profesoară de limba și literatura română la Liceul “Anastasia Popescu” din București, scriitoare și fondatoarea asociației “Spune-mi o poveste pentru suflet”.
Cartea: Mai isteț decât regele de George Shannon, ilustrații de Eugen Berlo.
21 septembrie, ora 11:00, ORA 13:30
Linogravura – artă și meșteșug
Atelier de linogravură – LOCURI EPUIZATE la atelierul de la ora 11:00Copiii vor explora tehnica linogravurii într-un curs creativ, unde vor învăța să graveze și să-și imprime propriile idei pe hârtie. Participanții vor avea ocazia să creeze un desen simplu, să-l transfere pe placă și să execute partea de printare a prototipului. Se vor folosi și plăci gata gravate.
Locul: NUC
Trainer: Eugen Berlo
Bio: Eugen este un artist român cu interese multiple. A studiat matematica și arhitectura la Universitatea din București și arta la Fashion Institute of Technology din New York. Timp de zece ani, a lucrat ca arhitect designer în New York. Din 2012 a început o susținută activitate de pictor și sculptor în România. Viziunea sa artistică este strâns legată de ariile de interes ale artistului: mitologia, filozofia și tehnologia. A ilustrat trei cărți pentru copii în colaborare cu Editura Frontiera.
Cartea: Spre Polul Sud de Emil Racoviță, ilustrații de Eugen Berlo.
22 septembrie, ora 11:00, ora 13:30
Arta scrisului de mână. Atelier de caligrafie
Atelier de caligrafie – LOCURI EPUIZATE la atelierul de la ora 11:00Copiii vor descoperi arta scrisului de mână prin intermediul blândeții pensulei și a bucuriei culorilor. Pe parcursul atelierului, vor testa și descoperi calitățile uneltelor artistului: tipuri diferite de pensule, tehnici de mânuire a acestora. Vor explora diferite stiluri de scriere, își vor scrie propriile creații, iar la final vor adăuga detalii ornamentale, transformând scrisul de mână într-o operă de artă.
Locul: NUC
Trainer: Elena Berlo
Bio: Elena Berlo este un artist cu suflet călător. A studiat arhitectura la UAU Ion Mincu din București, apoi arta si culoarea la Fashion Institute of Technology din New York. A practicat arhitectura în New York timp de mai mulți ani. Din 2009 a început o susținută activitate de pictor, ilustrator si caligraf, la care mai târziu s-a adăugat calitatea de îndrumător în ale artelor frumoase.
Cartea: Secretul lui Raul Taburin de Jean-Jacques Sempé
28 septembrie, ora 11:00
Troițele lui Ilie Birt din Șchei
Atelier de patrimoniu
Atelier despre semnificația vechilor cruci din răscruci. Copiii vor afla de ce se făceau, cum se împodobeau, ce însemnau ele pentru trecători și pentru oamenii locului. O istorie pe care o pornim de la cartea Legenda celor trei copaci de Anca Stanciu. Povestim, desenăm, ne plimbăm!
Locul: Troița lui Ilie Birt din Prund
Trainer: Adriana Scripcariu
Bio: Adriana Scripcariu este istoric de artă, fondator și educator muzeal la Școala de la Piscu. Realizează cărți despre patrimoniul cultural din România “pe înțelesul tuturor” și este protagonista și autoarea emisiunii Lecția de patrimoniu.
Cartea: Legenda celor trei copaci de Anca Stanciu, ilustrații de Diana Margareta Cepleanu.
28 septembrie, ora 17:00
Ce este patrimoniul cultural?
Atelier de patrimoniu – LOCURI EPUIZATE Atelier despre cum gândim moștenirea culturală, cum o organizăm în “sertarele” minții noastre și, mai ales, cum o putem îngriji. Povestim, desenăm, culegem exemple din peisajul urban.
Locul: Poarta Șchei
Trainer: Adriana Scripcariu
Bio: Adriana Scripcariu este istoric de artă, fondator și educator muzeal la Școala de la Piscu. Realizează cărți despre patrimoniul cultural din România “pe înțelesul tuturor” și este protagonista și autoarea emisiunii Lecția de patrimoniu.
Cartea: Cartea meseriilor dispărute de Mircea Stanciu, ilustrații de Diana Margareta Cepleanu.
5 octombrie, ora 11:00
Orașul verde
Atelier de ecologie – LOCURI EPUIZATECopiii vor explora elemente de natură din Brașov și vor vizita Piața Dacia. Vor realiza un infografic ilustrat al legumelor și fructelor de toamnă prezente în piață, după modelul din cartea Prin piețele lumii de Maria Bahareva.
Locul: NUC, Piața Dacia
Trainer: Andreia Petcu
Bio: Andreia Petcu este ecolog, mediator cultural, co-fondator al Asociației Learning by Teaching și autor de cărți pentru copii la Editura Frontiera.
Cartea: Prin piețele lumii de Maria Bahareva, ilustrații de Ana Desnițkaia.
A.V.



























