Lect.univ.dr. Constantin Edmond Cracsner, autor, cadru didactic, doctor în psihologie și decanul Facultății de Psihologie a Universității Ecologice din București, a fost ales în acest weekend președintele Colegiului Psihologilor din România.
„Dragi colegi,
Mulțumesc pentru încrederea voastră! Mulțumesc pentru susținere!
Mulțumesc pentru toate gândurile voastre bune!
Recunoștința mea către voi este nemăsurată!
Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest succes, pe care vreau astfel să îl împart și cu ei!
Mă simt onorat, măgulit, dar, mai ales, responsabilizat!
Felicitări reprezentanților pentru cea mai mare prezență de până acum la o ședință a Convenției Naționale!
Mulțumesc președinților de filială pentru impecabila mobilizare și buna organizare, în cele mai vitrege condiții!
Mulțumesc celor dragi sufletului meu pentru că îmi sunt alături necondiționat, în fiecare clipă!”, a transmis Eduard Cracsner celor care l-au ales președinte al Colegiului Psihologilor din România.
A.V.





























Va rog sa luați în serios rolul de președinte al Colegiului psihologilor di România și va prezentați la Guvern pentru a ne cere respectu,l drepturile meritate de psihologii din spitale asa cum sant în alte state unde psihologul este un Dumnezeu pentru sănătatea mintala. Lucrul acesta trebuie sa fie adus și tarii noastre pentru ca oamenii sa trăiască mai sănătos datorita noua și nu a medicamentelor. Sa nu fim batjocura și muritori de foame cum am ajuns sa fim. Ms bizui pe d voastră și de aceea v am votat. Vin la București dacă este nevoie pentru negocieri la guvern. Vreau sa le prezint exact o situație de la fata locului. Va mulțumesc@