În timp ce opinia publică cere schimbarea Codului Penal prin adoptarea „Legii Mario”, realitatea din teren arată că violența juvenilă nu este structurată în cazuri izolate. Chiar dacă nu vorbim de aceeași gravitate, crima din Timiș rămânând fără termen de comparație, iată că la Constanța un minor a fost agresat cu bestialitate de un altul, în vârstă de 13 ani, așa cum puteți observa în materialul video atașat. Și în acest caz agresorul este liber pentru că legea penală din România nu prevede ca un minor sub 14 ani să poată fi tras la răspundere penală. Dacă este un lucru bun sau nu, doar specialiștii pot concluziona, însă este cert că ne aflăm într-o perioadă în care opinia publică este scandalizată pe acest subiect.
Crima din Cenei, județul Timiș, unde Mario Berinde, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu o toporișcă și cu lovituri de cuțit, de alți trei minori, doi de 15 ani și unul de 13, a scandalizat o întreagă țară.
Scandalizarea opiniei publice: cum se poate întoarce la școală un copil care doar ce a comis o crimă
Criminalii minori l-au atras pe Mario în fața casei celui de 13 ani, spunându-i că vor să-i arate un ATV, iar acolo l-au atacat cu o toporișcă și cu un cuțit.
Ulterior, cei trei au încercat să ardă trupul neînsuflețit, dar, cum nu au reușit, l-au îngropat cu o geacă pe cap, în pământul înghețat.
Pentru că era sânge peste tot, agresorii au tăiat o găină pentru a-și acoperi urmele.
Aceștia au declarat că Mario râdea de ei și se ”dădea mare” că are lucruri pe care ei nu și le permit.
Cei doi agresori în vârstă de 15 ani au fost arestați, în timp ce minorul de 13 ani a fost lăsat în libertate. Și de aici scandalizarea opiniei publice, care nu poate percepe cum acel copil va merge la școală, între alți copii, după ce l-a lovit cu un cuțit pe Mario, a încercat să-i dea foc și a ajutat la îngroparea lui.
Codul Penal din România în ceea ce privește minorii
În prezent, Codul Penal din România stabilește trei trepte de răspundere penală pentru minori, în funcție de vârsta la momentul comiterii faptei. Un copil care nu a împlinit 14 ani nu poate fi tras la răspundere penală, legea considerând că nu are capacitatea de a răspunde pentru o infracțiune.
După vârsta de 14 ani și până la 16 ani, un minor poate fi cercetat penal doar dacă se poate demonstra că a acționat cu discernământ, adică a înțeles pe deplin că ceea ce a făcut este interzis și și-a dat seama de consecințe.
Odată ce un tânăr a împlinit 16 ani, răspunde penal ca o persoană majoră, însă sistemul judiciar aplică, de regulă, un regim special: mai întâi se iau în considerare măsuri educative, iar abia dacă acestea nu sunt suficiente se poate ajunge la pedepse privative de libertate.
Oamenii cer adoptarea ”Legii Mario”. După modelul ”Legii Anastasia”
Începând cu 13 iulie 2023 a intrat în vigoare ”Legea Anastasia”, care prevede că, în cazul șoferilor care produc accidente rutiere mortale și care nu au permis de conducere, se află sub influența băuturilor alcoolice și/sau a drogurilor, nu mai există posibilitatea de a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar condamnările vor fi numai în regim de detenție.
Legea a fost adoptată după ce, pe 1 iunie 2022, de Ziua Copilului, Anastasia, în vârstă de 4 ani, a fost spulberată, în fața casei sale, la Iași, de către o șoferiță care conducea fără permis.
Citește și: Controverse privind aplicarea Legii Anastasia în cazul accidentului de la 2 Mai. A intrat sau nu în vigoare?
La fel, acum se cere adoptarea Legii Mario, care prevede ca minorii sub 14 ani să fie trași la răspundere penală dacă se decide că au avut discernământ la data comiterii faptei.
În acest sens, există și o petiție online.
Cazul de la Constanța: minor bătut cu sălbăticie
Pe 22 ianuarie 2026, un minor a fost bătut de un altul, la Constanța. Agresorul are 13 ani și, potrivit legii din România, este cercetat în libertate.
”Pe 23 ianuarie, în jurul orei 18.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați, de către reprezentanți ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța cu privire la faptul că la unitatea medicală s-ar fi prezentat un minor care ar fi fost agresat.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză, de 13 ani, care a relatat faptul că, în timp ce s-ar fi aflat lângă un loc de joacă din municipiul Constanța, în cursul zilei de ieri (22 ianuarie – n.r.), în jurul orei 18.30, ar fi fost agresat fizic de către un alt minor, căruia nu îi cunoaște decât prenumele și nu poate furniza alte date cu privire la identificarea acestuia.
Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Secției 2, iar în urma investigațiilor efectuate, a fost identificat un minor, de 13 ani, bănuit de comiterea agresiunii. Urmează a fi înștiințați reprezentanții D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
De asemenea, urmează a fi efectuată procedura conform Legii 26/2024.
Totodată, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările sunt continuate de către polițiști”, potrivit reprezentanților din cadrul IPJ Constanța.
Nefericitul eveniment a avut loc în zona Badea Cârțan din Tomis Nord.
VIDEO
Liliana BELCIUG
Citește și:
Horia Constantinescu, la PARCHET! Fiul său a primit AMENINȚĂRI!




























