Bărbatul care a fost găsit decedat pe o bancă din parcul din cartierul Tomis II din municipiul Constanța se numește George Enache, iar Asociația Suflete Deschise a transmis un mesaj:
”Enache George a încetat din viață pe banca din parc, acolo unde a zăcut mai bine de o lună! Drum bun, Enache George! Dumnezeu să te ierte și să-ți așeze sufletul în liniște și pace!
Cu toții am observat oameni care dorm prin canale, prin parcuri, pe trotuare, prin gări, în locuri aglomerate sau izolate – așa cum l-am observat și pe Enache George.
Am observat, iarna, cum ambulanțele îi duc la spital, înghețați de frig, mai mult morți decât vii. Cei mai mulți îi consideră alcoolici, aurolaci, boschetari, drogați, se grăbesc să-i condamne fără a le cunoaște tragediile. Îi vedem la pământ și este foarte greu să îi ridicăm de acolo, pentru că acești oameni nu și-au pierdut numai familiile, casele, ci și încrederea în sine și în semenii lor.
Pentru ei, dacă o cană de apă este pe masă, pe masă rămâne, pentru că nu are cine să le-o întindă nici azi și nici mâine. Topiți de arșița durerii și înghețați de frigul singurătății, se sting triști și înlăcrimați, fără să aibă parte de mângâierea unei mâini și de glasul unui om căruia să-i pese.
Există prejudecata că „oamenii străzii” au ajuns în această situație doar din cauza lor sau că sunt deopotrivă vinovați pentru starea lor. Oamenii au ajuns pe străzi printr-un concurs de împrejurări. Nu poartă doar ei vină. Întreaga societate contribuie la drama lor. Așadar, tot societatea ar trebui să le ofere sprijinul necesar pentru a depăși această etapă.
Din păcate, autoritățile nu prea au ce să facă pentru acești nefericiți ai sorții, susținând că ei nu vor și nu se pot integra în societate. Dar este total greșit. Mulți dintre ei vor să se îndrepte, să muncească și să nu mai cerșească, dar nimeni nu-i ajută să se integreze. De aceea, avem obligația creștinească de a-i ajuta să își recapete încrederea și speranța.
Enache George deschidea ochii… O nouă dimineață. Își trecea mâna slăbită peste fruntea plină de sudoare și ofta. Pentru el urma o nouă zi în care sărăcia nu avea de gând să-l lase, o zi în care nu întrezărea nimic bun… nimic nou. Voia să se termine odată cu tot chinul acesta… Se uita în jurul său și nu vedea pe nimeni drag.
Dacă i-ar fi văzut, și-ar fi adunat puterile și și-ar fi dorit să mai poată îndura chinul, frigul, mizeria, foamea, setea, tristețea – măcar o zi și încă o zi – doar pentru a-i mai putea privi în ochi, pentru a le mai auzi glasurile. Pentru cei pe care îi iubea ar fi vrut să mai lupte, chiar dacă viața, pentru el, nu mai era decât un carusel al deznădejdii.
Privea îngândurat în gol și se gândea la clipa în care îi va fi mai bine sau la inevitabilul moment care va veni mai devreme sau mai târziu. Plecarea din această lume nu-l mai înspăimânta; despărțirea de tot ce a iubit îl speria și mai tare. Îi dădeau lacrimile, dar mâinile sale le opreau la timp, ca să nu-l mai vadă ceilalți plângând.
Sufletul îi era mai chinuit decât trupul. Se gândea la cei plecați deja, la cei care rămân, la primul pas în viața de dincolo, la ultimul pas în viața de aici, și-i venea să meargă într-un loc pustiu și acolo să-și strige durerea… Pentru aceasta a ales băncuța din parc.
Ar fi vrut să se spele, dar nu avea unde. Avea o rană la picior, dar nu avea bani s-o trateze și nici nu o putea ține curată. Îi era foame și simțea că îi este tare rău. Îi era rușine să ceară ceva de mâncare, dar aștepta ca cineva să aibă milă de el… ceea ce se întâmpla foarte rar. Oriunde mergea, oriunde se afla, majoritatea celor din jur îl evitau, îl ocoleau, îl goneau… Rareori se întâmpla să găsească un suflet milos.
Cu toții ar trebui să ne folosim priceperea și resursele pentru a-i sprijini și a le oferi alternative mai bune de a-și trăi viața aceasta – ca dar de la Dumnezeu. Deocamdată, le oferim puțin, însă vrem să influențăm opinia publică în sensul ajutorării acestor oameni sărmani, care, mai înainte de a fi judecați, merită să fie ascultați și sprijiniți.
Din nefericire, pentru mulți este prea târziu. Ca și pentru dl. Enache.
Cu părere de rău, ne exprimăm tristețea pentru dispariția aproapelui nostru. Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima regretele neputințelor noastre. Regretele, pentru că nu am făcut mai mult pentru a te salva, frate George.
Te rugăm, iartă-ne!
Asociația Suflete Deschise”, potrivit Asociației Suflete Deschise.
L.B.
Citește și:
