Tradiția taberelor de vacanță organizate de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) continuă și în această vară, oferindu-le elevilor Școlii Comunitare, care studiază limba tătară, oportunitatea de a petrece câteva zile pline de activități educative și recreative într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale țării – Sibiu.
Prima serie de participanți s-a întors deja acasă, aducând cu ei amintiri de neuitat și experiențe pe care le împărtășesc acum colegilor care urmează să plece în tabără. Pe parcursul sejurului, elevii au participat la activități educative, culturale și sportive, au vizitat obiective istorice și turistice din Sibiu și din împrejurimi și au avut ocazia să lege noi prietenii.
Potrivit reprezentanților UDTTMR, aceste tabere au un rol important în consolidarea relațiilor dintre tinerii din comunitate, încurajând socializarea și comunicarea în limba maternă într-un cadru relaxat și prietenos. Dincolo de activitățile recreative, participanții își dezvoltă spiritul de echipă, își îmbogățesc cunoștințele și își consolidează identitatea culturală.
Entuziasmul cu care s-au întors elevii din prima serie este cea mai bună recomandare pentru următorii participanți. O nouă grupă se pregătește acum să pornească spre Sibiu, unde îi așteaptă o săptămână de vacanță activă, descoperiri, prietenii și experiențe care vor rămâne, cu siguranță, printre cele mai frumoase amintiri ale acestei veri.
A.V.



























