𝐄𝐥𝐞𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐥𝐚𝐬𝐞𝐢 𝐚 𝐕𝐈𝐈 𝐚, 𝐝𝐞 𝐥𝐚 Ș𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐆𝐢𝐦𝐚𝐧𝐳𝐢𝐚𝐥ă 𝐧𝐫. 𝟏𝟔 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧ț𝐚, au fost în 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭ă 𝐥𝐚 𝐒𝐭𝐚ț𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐨𝐫𝐭𝐚𝐫𝐞 și 𝐫𝐞𝐜𝐢𝐜𝐥𝐚𝐫𝐞 de la Polaris M Holding.
Astfel, 72 de elevi împreună cu profesorii lor au vizitat ieri stația de sortare și reciclare, în cadrul Programulul Național “Săptămâna Verde”.
În timpul vizitei, elevii au aflat ce se întâmplă cu deșeurile reciclabile după ce sunt colectate de la populație și până când ajung la reciclatorul final. Primul pas și cel mai important în procesul reciclării îl reprezintă colectarea separată a deșeurilor. Acest pas trebuie să înceapă de acasă și să continue în orice loc ne aflăm.
𝘾𝙚 𝙨𝙚 î𝙣𝙩â𝙢𝙥𝙡ă 𝙘𝙪 𝙙𝙚ș𝙚𝙪𝙧𝙞𝙡𝙚 𝙥𝙚 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙡𝙚 𝙘𝙤𝙡𝙚𝙘𝙩𝙚𝙯𝙞 𝙨𝙚𝙥𝙖𝙧at? 𝘿𝙚 𝙡𝙖 𝙙𝙚ș𝙚𝙪 𝙡𝙖 𝙧𝙚𝙨𝙪𝙧𝙨ă
Deșeurile colectate separat care ajung în stație de sortare sunt presortate, în primă fază, în funcție de volum. Deșeurile voluminoase din carton, lemn, plastic nu vor mai intra in stația de sortare, ci vor fi balotate direct și trimise către reciclatorii finali. Restul deșeurilor reciclabile vor ajunge la banda de sortare unde are loc efectiv sortarea pe categorii, în functie de culoare și material.
„𝑭𝒐𝒍𝒊𝒂 𝒅𝒊𝒏 𝑳𝑫𝑷𝑬 este singurul material care 𝒔𝒆 𝒓𝒆𝒄𝒊𝒄𝒍𝒆𝒂𝒛ă în stația de sortare din Constanța. Produsele rezultate în urma reciclării foliei sunt granule de diferite culori, care ulterior vor fi folosite la 𝒇𝒂𝒃𝒓𝒊𝒄𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒔𝒂𝒄𝒊 𝒎𝒆𝒏𝒂𝒋𝒆𝒓𝒊. Deșeurile reciclabile pe care le producem zilnic sunt o resursă, nu sunt gunoi, și prin colectare separată ele pot fi reciclate și transformate în materie primă pentru produse noi.
Mulțumim domnilor profesori Pădureanu Elena, Niță Daniela, Costescu Violeta și Daniel Antonaru, precum și elevilor de la Scoala Gimnaziala Nr.16 Constanta pentru vizită”, susțin reprezentanții Polaris.


























