Miercuri, 5 octombrie, este zi liberă pentru elevi și profesori. Se sărbătorește Ziua Mondială a Educației, zi care, potrivit legislației în vigoare, este nelucrătoare, în învățământ.
Prin urmare, în 5 octombrie, nu se fac cursuri. Prima vacanță din acest an școlar va fi peste două săptămâni. Organizat pe module în loc de semestre, anul școlar prevede primul modul de cursuri până în 21 octombrie. De sâmbătă, 22 octombrie, elevii intră în vacanță de o săptămână, până în 30 octombrie inclusiv.
Perioada vacanțelor
Vacanța 1: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022
Vacanța 2: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023
Vacanța 3: aceasta este o vacanță de o săptămână, acordată la decizia inspectoratelor școlare județene sau al municipiului București, în intervalul 6 – 26 februarie 2023;
- 20 februarie până vineri, 24 februarie, în Alba
- Vacanță în perioada 6-10 februarie: Ilfov, Suceava
- Vacanță în perioada 13-17 februarie: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova.
- Vacanță în 20-24 februarie: Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiș, Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Vâlcea, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani.
Vacanța 4: de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023. Aceasta este vacanța de Paște, sărbătoare care în anul 2023 va cădea în data de 16 aprilie la ortodocși și în 9 aprilie la catolici. Vacanța va acoperi ambele date.
Vacanța 5: Aceasta este vacanța de vară a anului școlar 2022-2023 și ține de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
A.V.



























