După episodul din 2022, când procurorul constănțean Teodor Niță a ajuns la spital după ce a consumat produse expirate la cherhana Moessia din Vadu, oamenii legii au declanșat cercetările, pe care le-au finalizat recent. Astfel, firma pe care funcționează cherhanaua, SC HRC FISH INVEST SRL, alături de administratorul și, în același timp, acționarul majoritar – Denis Gabriel Stamatescu, au devenit inculpați și au fost trimiși în judecată, în materie penală, pentru săvârșirea infracțiunii de ”comercializarea de produse alterate (art.358 NCP) art. 358 alin. 1 CP; art. 193 alin. 2 CP, ambele cu aplic. art. 38 alin. 2 CP”.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Constanța pe 13.11.2025, urmând să treacă prin faza de cameră preliminară.
Parte civilă este Teodor Niță.
Amintim că, în decembrie 2022, Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a luat masa, miercuri seară, la acest restaurant.
Doar o minune a făcut să fie salvat. Potrivit unor surse, în bucataria restaurantului au fost găsite produse expirate de 6 luni, din timpul sezonului estival, dar și carcalaci și șobolani.
Așa se face că, după ce a început să se simtă din ce în ce mai rău, procurorul a ajuns la Centrul de Permanență de la Năvodari, unde personalul medical a chemat ambulanța pentru a-l transporta la Spitalul Județean.
”Le mulțumesc medicilor care mi-au salvat viața, după ce am fost otrăvit. SUnt niște oameni excepționali și le mulțumesc”, a transmis procurorul Niță prin intermediul ”Focus Press” la acea dată.
Liliana BELCIUG
Citește detalii aici:





























Horia Constantinescu, pe vremea aceea Președintele ANPC, ce a facut in acest caz? Ce făcea de nu a trecut pe la aceasta unitate vestita? Aaaa poate a trecut si si-a ridicat plicul! Doar se știe ca unitățile drăguțe si vestite au sprijin , ca si Autoservirea Marea Neagră, de pe faleza Soarelui Costinești administata de frații Bălan Virgil și Alexandru. Bălan Virgil fostul sef al partidului PSD Costinești si finul primarului Jeanu Dorin al comunei Costinești. Frații Balan sunt aceia care administrează firma SC Viralex Complex 2015 SRL, care au ocupat abuziv plaja Costinești si au administrat-o ilegal vara 2024 și 2025 făcând evaziunea fiscală nedescoperite de instituțiile statului abilitate: ANAF , ANPC, DIICOT si ANTIFRAUDĂ .Bolojan se chinuie degeaba cu austeritatea!