Polițiștii, pompierii și cadrele medicale de pe SMURD au fost solicitate să intervină, marți, în jurul prânzului, la ieșire din localitatea Comana, spre Chirnogeni, acolo unde un bărbat a amenințat că se aruncă în gol de pe o clădire.
Potrivit unor surse, bărbatul respectiv, în vârstă de 34 de ani, ar fi paznicul silozului din zonă, care s-a urcat pe clădirea acestuia, în semn de nemulțumire. Sursele noastre susțin că există varianta ca acesta să nu-și fi primit banii pentru munca prestată și a recurs la acest gest în semn de protest. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de prim ajutor și un negociator pentru a-l convinge să coboare.
UPDATE:
Bărbatul a fost convins să coboare, în urma discuțiilor cu negociatorul.
UPDATE:
Ce spun reprezentanții IPJ Constanța:
”Astăzi, în jurul orei 12.10, polițiștii Secției 9 Rurală au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că un bărbat amenință că se va arunca în gol, de pe un siloz de cereale din localitatea Comana, județul Constanța. De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 9 Rurală Topraisar, împreună cu negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J Constanța, astfel că, în urma negocierilor purtate cu acesta, bărbatul a fost convins să coboare. Persoana în cauză, de 33 de ani, a fost condusă la sediul Poliției, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au condus la gestul acesteia”, susțin oficialii IPJ.
Potrivit susrselor noastre, s-ar părea că bărbatul este angajat la acel siloz și era în timpul programului în momentul în care a decis să protesteze în acest mod. Aceleași surse susțin că, întradevăr, nemulțumirile lui sunt legate de modul în care a fost remunerat pentru munca depusă. S-ar părea că vor fi sesizați și inspectorii ITM Constanța, pentru a verifica situația angajaților unității respective.
Daniel ALBU



























