Zile pline de provocări și de amintiri de neuitat pentru elevii străini din cadrul programului Erasmus, veniți în România într-un schimb de experienţă.
Muzeul de Artă Populară Constanța a găzduit zilele trecute două ateliere de pedagogie muzeală cu tematica pictură pe sticlă, la care au participat elevi și profesori din România, Turcia, Portugalia și Italia.

Participanții străini au venit la Constanța în cadrul proiectului Erasmus + „Romania Cultural Heritage” realizat printr-o colaborare dintre Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Năvodari și licee din țările partenere.
De asemenea, elevii au prezentat moștenirea culturală a fiecărei țări și au lucrat colaborativ în cadrul unui atelier culinar, fiind găzduiți de cantina Direcției de Asistență Socială din Năvodari prin bunăvoința directorului Daniela Chiru.
Evenimentul a fost onorat de prezența primarului Florin Chelaru, care a încurajat tinerii să fie deschiși către astfel de proiecte.
Printre altele, edilul orașului a subliniat necesitatea sprijinirii învățământului năvodărean, accentuând faptul că evoluția nu se poate realiza decât prin educație, promovarea valorilor autentice și păstrarea moștenirii culturale.
După workshop-ul în care elevii au dansat pe muzica tradițională a fiecărei țări, edelenii au continuat programul cu alte activități antrenante, specifice temei vizate. Evenimentul s-a încheiat cu decernarea certificatelor de participare pentru fiecare elev implicat în proiect.
„A fost o plăcere pentru noi să fim gazda acestui proiect, care ne onorează și ne motivează să ridicăm constant standardele de performanță ale învățământului din orașul nostru.
Felicităm elevii implicați, dar nu în ultimul rând, cadrele didactice din echipa de proiecte europene a liceului nostru, care fac posibilă desfășurarea acestor activități în mod constant”, au declarat reprezentanții Liceului Lazăr Edeleanu.
A.V.


























