Acordarea prestațiilor familiale în contextul mobilității cetățenilor Uniunii Europene (UE) constituie un aspect complex al legislației comunitare. Prezentul articol își propune să examineze cadrul legal și procedural aplicabil în situațiile în care un cetățean al UE ar putea avea dreptul la alocații pentru copii în mai multe state membre simultan.
În conformitate cu reglementările în vigoare, dreptul la alocație pentru copii se stabilește în funcție de situația profesională și de rezidența părinților sau a tutorilor legali. În cazul în care părinții lucrează și/sau își au reședința în state membre diferite, se aplică un set de reguli pentru determinarea statului competent în acordarea prestațiilor familiale.
Criteriile de stabilire a competenței statului care oferă alocația pentru copii sunt următoarele:
- Locul de muncă al părinților;
- Țara de rezidență a copilului;
- Statutul profesional al fiecărui părinte (angajat, lucrător independent, șomer etc.);
- Existența unei a doua reședințe într-un alt stat membru.
În situațiile în care apare un potențial drept la alocații din partea mai multor state membre, se aplică conceptul de drepturi concurente. Acest termen se referă la existența simultană a unui drept la prestații familiale în baza legislației mai multor state membre.
Rezolvarea cazurilor de drepturi concurente se realizează prin aplicarea unor reguli de prioritate stabilite la nivel comunitar. Aceste reguli au drept scop determinarea unui singur stat membru responsabil pentru acordarea prestațiilor familiale, evitând astfel o dublă plată, scrie legalbadger
O regulă fundamentală în acest context stipulează că drepturile bazate pe desfășurarea unei activități profesionale au prioritate față de cele bazate exclusiv pe rezidență. Prin urmare, dacă un părinte lucrează într-un stat membru, iar celălalt părinte și copilul rezidă în alt stat membru, statul în care se desfășoară activitatea profesională va fi, în principiu, responsabil pentru acordarea alocației.
În cazul în care ambii părinți desfășoară activități profesionale în state membre diferite, competența revine statului membru în care își are reședința copilul, cu condiția ca unul dintre părinți să lucreze în acel stat. Dacă niciunul dintre părinți nu lucrează în statul de reședință al copilului, competența revine statului membru care prevede cuantumul cel mai ridicat al alocației.
Legislația comunitară prevede și un mecanism de compensare în situațiile în care cuantumul alocației diferă între statele membre implicate. În cazul în care alocația din statul membru competent este inferioară celei din statul de reședință al copilului, acesta din urmă poate fi obligat să plătească o sumă suplimentară, reprezentând diferența între cele două cuantumuri.
Procedura de solicitare a alocației pentru copii în context transfrontalier implică, de regulă, următoarele etape:
- Depunerea cererii în statul membru în care solicitantul consideră că are dreptul la prestații;
- Transmiterea informațiilor relevante între instituțiile competente din statele membre implicate;
- Determinarea statului membru competent conform regulilor de prioritate;
- Calculul și acordarea prestațiilor de către statul membru competent;
- Eventuala compensare a diferenței de cuantum, dacă este cazul.
Este important de menționat că, deși un copil nu poate beneficia de alocații integrale din două state membre simultan, există posibilitatea acordării unei sume diferențiale, așa cum s-a explicat anterior. Această abordare urmărește să asigure că familia primește cel mai avantajos nivel de sprijin disponibil în cadrul UE, fără a permite însă cumulul integral al prestațiilor din mai multe state.
Aplicarea acestor reguli poate fi ilustrată printr-un exemplu ipotetic. Așadar, în ipoteza în care un părinte lucrează în statul membru A, celălalt părinte lucrează în statul membru B, și copilul lor locuiește cu mama în statul membru B:
- Se constată existența unor drepturi concurente, întrucât ambii părinți lucrează în state membre diferite.
- Se aplică regula de prioritate bazată pe reședința copilului, ceea ce înseamnă că statul membru B este, în principiu, competent pentru acordarea alocației.
- Se compară cuantumul alocației din statul membru B cu cel din statul membru A.
- Dacă alocația din statul membru B este mai mare sau egală cu cea din statul membru A, statul B va plăti integral alocația.
- Dacă alocația din statul membru A este mai mare, statul B va plăti propria alocație, iar statul A va fi obligat să plătească diferența până la nivelul său de alocație.
Acest sistem de coordonare a prestațiilor familiale în UE urmărește să asigure un tratament echitabil pentru toate familiile care exercită dreptul la libera circulație, garantând totodată că fiecare copil beneficiază de sprijinul financiar adecvat, fără a permite însă dubla încasare a prestațiilor.
L.M.
