O explozie urmată de un incendiu a avut loc, marți seară, în curtea spitalului Nicolae Robănescu. Incendiul se manifestă cu flacără violentă și degajări de fum, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Aproximativ 110 copii au fost evacuați de personalul centrului și vor fi relocați la Spitalul Marie Curie, mai anunță sursa citată.
Comunicatul integral al DSU:
„Pompierii militari bucureșteni intervin în aceste momente la Spitalul de Recuperare pentru Copii dr. Nicolae Robănescu, loc unde s-a produs o explozie urmată de un incendiu la un post trafo din curtea spitalului, cu propagare la două autoturisme.
Incendiul se manifestă cu flacără violentă și degajări de fum. Pompierii militari efectuează operațiunile de căutare-salvare în vederea evacuării posibilelor persoane surprinse în incendiu. Până la acest moment nu sunt înregistrate victime, misiunea fiind în dinamică.
Aproximativ 110 copii au fost evacuați de personalul centrului și vor fi relocați la Spitalul Marie Curie. La acest moment acționează 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, decarcerarea, detașamentul special de salvatori, CBRN, autospecială cu azot și 2 ambulante SMURD”.
Ministerul Sănătății a transmis că nu există victime.
„În urma incidentului care a dus la explozia unui generator la Spitalul de Copii Robănescu nu s-au înregistrat victime. Toți cei 110 de copii au fost transferați în siguranță la Spitalul Marie Curie, aflat în apropiere. În momentul de față, toți copiii sunt repartizați pe secții. În această seară a avut loc o pană de curent în zona din jurul Spitalului de Recuperare pentru Copii Robănescu, motiv pentru care spitalul a fost alimentat de generator mai mult de 1 oră. În momentul revenirii energiei electrice în rețea, transformatorul a explodat, provocând incendierea a două mașini din apropiere. Personalul a luat imediat măsuri pentru oprirea instalațiilor de gaze din incinta spitalului și a procedat la evacuarea în siguranță a copiilor internați, a aparținătorilor acestora. Operațiunea s-a desfășurat sub coordoarea directorului medical dr. Andrada Mirea, care era de gardă în momentul respectiv. Ministrul Sănătății este in legătură permanentă cu conducerile celor două spitale pentru asigurarea transferului în siguranță al pacienților la Marie Curie, care a alocat resurse umane suplimentare în zona de primiri urgențe, până la rezolvarea situației”, potrivit unei informări transmise de minister.
UPDATE: Reprezentanții ISU Bucureşti-Ilfov au transmis că incendiul a fost lichidat.
Premierul Marcel Ciolacu a mulțumit personalului medical și unităților de intervenție.
„Mulțumesc personalului medical și unităților de intervenție pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă în această seară în cazul exploziei urmate de incendiu, de la Centrul Clinic de Recuperare „Dr. Nicolae Robănescu”.Cel mai important este că toți copiii și personalul medical sunt acum în siguranță, fiind transferați la Spitalul Clinic de Urgență „Marie S. Curie”, a scris Ciolacu pe Facebook.
P.I.



























