Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța – Etapa II“, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de magistrale, pe racordul punctului termic 45 și, respectiv, 137.
Pentru realizarea acestor lucrări, Termoficare Constanța SRL nu va putea furniza apă caldă de consum la următoarele puncte termice: 45 (Tomis Nord) și 137 (I.C. Brătianu), din dimineața zilei de 26.06.2024.
Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioadă de minimum 10 ore, după care va începe umplerea instalației, operațiune efectuată de către Termocentrale Constanța SRL.
„Ne cerem scuze atât consumatorilor noștri afectați de întreruperea furnizării energiei termice, cât și tuturor participanților la traficul rutier stânjenit în zona în care se execută aceste lucrări. Vă asigurăm, totodată, că de acum înainte, pentru foarte mulți ani, nu vor mai fi intervenții la infrastructura termică municipală în zonele în care s-au realizat aceste lucrări de modernizare.
Scopul lucrărilor este creșterea gradului de confort termic în locuințele dumneavoastră, eliminarea avariilor, scăderea substanțială a pierderilor și costurilor, având ca rezultat scontat scăderea prețului local al energiei termice. Vă mulțumim de înțelegere“, au transmis reprezentanții Termoficare Constanța.
Dispecerat non-stop: 0241/616.792, pentru informații și intervenții.
V.I.


























