Guvernul a aprobat legea privind stabilirea salariilor minime europene. Astfel, de la 1 iulie, va fi majorat salariul minim brut de la 3.300 la 3.700 de lei. Salariul minim european nu va fi mai mic de 50% din câştigul salarial mediu brut, de aceea va fi actualizat anual.
„Astăzi (21 iunie 2024 – n.r.) a avut loc un pas important în realizarea obiectivului PSD de a introduce salariul minim european în România, până la finalul anului curent!
Este un proiect major, pe care PSD l-a susținut și l-a promovat în Parlamentul European, alături de familia sa politică social-democrată.
Adoptarea salariului minim european reprezintă un beneficiu important pentru cei 1,8 milioane de români cu venituri mici, cea mai mare parte a lor fiind în sectorul privat. Salariul minim european protejează puterea de cumpărare a celor cu salarii mici, oprește creșterea decalajelor sociale și oferă garanția că nimeni nu este lăsat în urmă, iar orice creștere economică se va găsi și în buzunarele salariaților cu venituri mici.
Adoptarea salariului minim oferă protecție salariaților și predictibilitate antreprenorilor.
Introducerea acestei corelații dintre salariul minim și cel mediu va împiedica mărirea decalajelor sociale dintre cei cu venituri mari și cei cu venituri mici. Se împlinește, astfel, principiul care stă la baza doctrinei social-democrate, potrivit căruia într-o societate civilizată «nimeni nu trebuie lăsat în urmă»!
Un pas important în acest proces a fost hotărârea Guvernului prin care s-a aprobat creșterea salariului minim brut de la 3.300 de lei la 3.700 de lei, începând cu 1 iulie 2024. Această ultimă valoare va reprezenta baza de calcul de la care se va porni pentru creșterea de anul viitor, pentru a îndeplini criterii stabilite prin Legea salariului minim european“, a declarat senatorul PSD de Constanța, Felix Stroe.
V.I.



























