Administrația Porturilor Maritime (APM) Constanța se judecă în instanță cu societatea Vantage Towers – firma care administrează cele 2.300 de turnuri de comunicaţii ale Vodafone din România. APM solicită evacuarea acesteia din spațiul pe care îl ocupă în incinta Portului, întrucât contractul dintre cele două a expirat.
În luna aprilie a anului trecut, pe rolul Judecătoriei Constanța a fost înregistrat dosarul 10458/212/2021, având ca obiect „Evacuarea”, unde pe poziția de reclamant apare CN APM Constanța, în contradictoriu cu societatea Vantage Towers.
Administrația Portului Constanța a solicitat evacuarea firmei din spațiul de 38 metri pătrați, situat pe terasa clădirii administrative ”Rădăcină Mol 1 Sud”. Potrivitr reprezentanților APM, acest spațiu a făcut obiectul unui contract de închiriere încheiat pe data de 12.01.2016 și este ocupat de echipamente de telecomunicații, stație de bază – proprietatea Vodafone România SA.
”Având în vedere că acest contract de închiriere a expirat în anul 2021, societatea în cauză a fost notificată în mod repetat să elibereze suprafața ocupată de echipamentele de telecomunicații. Astfel, în luna aprilie 2021 a fost introdusă cererea de chemare în judecată de către CN APM SA Constanța”, ne-au declarat reprezentanții APM Constanța.
Prima instanță – Judecătoria Constanța – a dat câștig de cauză administratorului spațiului, respectiv APM, pe data de 13 aprilie a.c.:
” (…) Dispune evacuarea pârâtei xx din spaţiul de 38 mp situat pe terasa Clădirii Administrative Rădăcină Mol 1 Sud ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. CNAPM-02827-CHI-02/12.01.2016. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 850,16 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data pronunţării, ce se depune la Judecătoria Constanţa”, potrivit încheierii de ședință din aprilie.
Așa cum era de așteptat, reprezentanții firmei Vantage Towers au formulat apel împotriva sentinței civile a primei instanțe.Acesta a fost înregistrat pe data de 24 mai la Tribunalul Constanța și urmează a fi stabilită data judecării, în perioada următoare.
Firma evacuată din port valorează 15 miliarde de euro
Potrivit zf.ro, celor de la Vantage li s-a propus o ofertă de preluare din partea unor fonduri de investiţii. Compania este evaluată la 15 miliarde de euro, iar turnurile din România pe care le deține au fost evaluate anterior la peste 400 milioane de euro.
Mai multe fonduri globale specializate în dezvoltarea de infrastructuri de comunicaţii au abordat grupul britanic Vodafone cu o propunere de a realiza o investiţie de miliarde de dolari în compania Vantage Towers, firmă către care Vodafone a transferat reţeaua sa de turnuri de comunicaţii din Europa – inclusiv România.
Propunerea vizează preluarea pachetului majoritar de acţiuni din cadrul Vantage Towers, iar ofertele nesolicitate primite de Vodafone au venit de la mai mulţi ofertanţi, printre care se numără firmele de investiţii Brookfield şi Global Infrastructure Partners (GIP).
Daniel ALBU


























