Florentina Țigmeanu, actuala directoare a Școlii Gimnaziale nr. 30 ”Gheorghe Țițeica”, a pierdut procesul prin care a chemat în judecată Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța, prin care a contestat un calificativ primit în 2023 privind activitatea managerială, înainte să fie demisă din funcție.
După ce a fost demisă din funcție, în 2023,ca urmare a deficiențelor manageriale constatate, Florentina Țigmeanu a chemat în judecată Inspectoratul Școlar Județean, pentru anularea actului administrativ prin care a fost revocată din funcție și a contestat calificativul primit
Ulterior, Țigmeanu a câștigat un alt proces cu ISJ și a câștigat, reluându-și postul de director, însă calificativul a rămas același. Așa se face că, în cei doi ani câți s-au scurs de atunci, instanța de fond a judecat cererea reclamantei privind anularea calificativului, iar sentința a fost publicată miercuri, 5 noiembrie.
”Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta ŢIGMEANU FLORENTINA în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CONSTANŢA, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Constanţa şi se va judeca de către Curtea de Apel Constanţa. Pronunţată la data de 05.11.2025”, potrivit hotărârii instanței de fond.
Reamintim că, în perioada în care a ocupat funcția de director al unități de învățământ din Constanţa, înaintea demiterii din 2023, Florentina Țigmeanu a fost subiectul mai multor scandaluri, începând de la decizia de a închide poarta de acces în curtea școlii la ora 8.00 fix, când o fetiță de 7 ani a rămas, în plină iarnă, pe trotuarul din față, plângând în frig, și până la amplasarea unor containere în curtea școlii, închiriate din banii şcolii, pentru a funcționa pe post de săli de clasă. Reamintim că, în primăvara acestui an, un incendiu a izbucnit la tablorul electric general al școlii, din cauza suprasolicitării acestuia, ca urmare a racordării containerelor respective la rețeaua internă a unității.
Daniel ALBU



























