Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Constanța ce a avut loc joi, 28 mai a.c., s-a aflat și proiectul privind cel de-al doilea vicepreședinte. Gilda Lazăr (USR) a fost aleasă cu 19 voturi pentru. PSD s-a abținut la acest proiect.
”Eu vreau să fac treabă în acest mandat. Doamna Gilda vă răspunde cel mai probabil de partea socială. Nu am discutat încă, urmează să stabilim aceste detalii.
Sunt un om care face administrație de 22 de ani, iar atunci când depun jurământ o fac pentru binele județului. Nu am fost manipulat și nu voi fi manipulat de liderul partidului din care fac parte. Noi avem nevoie de stabilitate. Restul partidelor încep să își facă camapanie prematur. O campanie trebuie să fie elegantă și frumoasă; cu idei de proiecte pentru oamenii județului. Nu pentru a vota împotriva proiectelor benefice județului Constanța. Nu putem pentru voturi să venim să facem rău pentru cetățenii din județ”, a declarat Florin Mitroi.
M.G., A.C.



























