Primăria Municipiului Constanța a eliberat certificat de urbanism pentru o nouă unitate de cazare turistică pe B-dul Mamaia nr. 283C, care va fi construită cu fonduri europene de S.C. Black Wave Center S.R.L.
S.C. Black Wave Center S.R.L. a obținut, săptămâna trecută, certificat de urbanism pentru „Completare destinație imobil parcare cu unitate de cazare turistică cu finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 MĂSURA 2-2“. Axa 2 a P.O.R. a fost destinată întreprinderilor mici și mijlocii pentru îmbunătățirea competitivitatii lor, iar măsura 2.2 a fost dedicată sprijinirii creării și extinderii capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor I.M.M.-urilor. Astfel, se putea obține finanțare pentru construcția/ modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii ale firmelor, inclusiv pentru dotarea cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini a acestora.
Certificatul de urbanism a fost eliberat pentru B-dul Mamaia nr. 283C, adresă unde funcționează chiar Lake View, centrul de distracții deținut tot de S.C. Black Wave Center S.R.L.
Acesta este primul pas înainte de demararea lucrărilor de construcție, urmând ca firma să obțină avizul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța și apoi autorizația de construire.
Reamintim că sereleul Adrianei Strutinski a ținut paginile ziarelor în acest an deoarece Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a găsit în luna aprilie, în urma unui control la S.C. Black Wave Center S.R.L., care prepară mâncarea pentru persoanele carantinate în Hotelul Flora din Mamaia, mai multe nereguli, printre care alimente expirate, produse ţinute în condiţii improprii, alimente cărora le-a fost schimbată starea termică, mobilier cu rugină şi mucegai în blocul alimentar, ustensile şi vase neprofesionale şi deteriorate.
S.C. Black Wave Center S.R.L. are ca unic asociat pe Adriana Strutinski, care este și administrator, iar anul trecut a realizat un profit net de aproximativ un milion de lei, la o cifră de afaceri de peste 5,5 milioane de lei. Firma are sediul chiar în interiorul Lake View, la etajul I, și a fost înființată în 2011.
V.I.



























