Mai mulți foști parlamentari de Constanța au chemat în judecată Camera Deputaților, Senatul și pe cei doi secretari generali ai celor două Camere, pentru recuperarea pensiilor speciale abrogate anul trecut.
După Puiu Hașotti și Andrian Mihei, doi foști parlamentari din Constanța, care și-au recâștigat indemnizațiile pentru limită de vârstă, alți 15 foști senatori și deputați constănțeni s-au adresat instanței, având același scop: recuperarea a ccea ce românii numesc generic „pensii speciale“.
Așa se face că, în aprilie 2021, Stelian Duțu, Gheorghe Ariton, Tudor Baltă, Florea Buga, Amet Hogea, Mircea Teodor Iustian, Anton Marin Mangiurea, Ștefan Mihu, Nicolae Moga, Dumitru Moinescu, Ilie Neacșu, Feuzia Rusid, Gheorghe Vergil Serbu, Ioan Turlacu și Vasile Gudu au intentat un proces civil prin care au invocat nulitatea normativului care i-a lăsat fără aceste indemnizații.
Pe data de 28 septembrie a.c., instanța de fond – Tribunalul Constanța – le-a dat câștig de cauză celor menționați, în sensul că a constatat nulitatea actelor în baza cărora le-au fost anulate aceste indemnizații pentru limită de vârstă.
„Obligă pârâţii Parlamentul României – Camera Deputaților şi Secretarul general al Camerei Deputaților să repună în plată indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 cuvenită reclamanţilor, cu începere din data de 27.02.2021. Obligă pârâţii Parlamentul României – Senatul şi Secretarul general al Senatului să repună în plată indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 cuvenită reclamanţilor, cu începere din data de 27.02.2021. Obligă, în solidar, pârâţii la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 1.190 de lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare“, se arată în încheierea de ședință de la sfârșitul lunii septembrie a.c.
Așa cum era de așteptat, sentința civilă a fost atacată cu apel, iar dosarul a ajuns la instanța ierarhic superioară, Curtea de Apel, unde a fost înregistrat pe data de 18 noiembrie a.c.. În cele ce urmează, judecătorii vor stabili data judecății apelului.
Daniel ALBU



























