În weekendul 8-9 mai, în municipiul Tulcea au continuat lucrările și activitățile instituțiilor subordonate Primăriei.
Astfel, s-au făcut igienizări, dezinsecții de sezon, plantări, întrețineri, lucrări de investiții, măsuri privind ordinea și circulația publică.
O atenție sporită este acordată spațiilor verzi, unii dintre pomii din municipiu fiind ciuruiți la propriu în cadrul unor proiecte trecute.
„De multe ori toaletând arborii le provocăm uscarea și, din păcate, de multe ori o facem și intenționat. (arbori găuriți – n.r.) De luni vom începe un curs de arboricultură cu unii dintre cei mai buni specialiști în domeniu“, a precizat primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie.
Este vorba de peisagistii Diana Culescu și Mihai Culescu, care în urmă cu un an, în luna iunie au fost într-o scurtă vizită la Tulcea, ocazie cu care au luat orașul la pas, au văzut, au notat, au găsit soluții și deschidere pentru colaborare.

Verificări în trafic a Poliției Locale. FOTO Primăria Tulcea 
Lucrări de reabilitare și investiție în municipiul Tulcea. FOTO Primăria Tulcea 
Curățenie în zona pubelelor de gunoi. FOTO Primăria Tulcea 
Loc de joacă curățat și igienizat. FOTO Primăria Tulcea 
Pomi ciuruiți. FOTO Primăria Tulcea 
Dezinsecție în municipiu. FOTO Primăria Tulcea 
Lucrări la spațiul verde din municipiu. FOTO Primăria Tulcea 
Lucrări de reabilitare și investiție în municipiul Tulcea. FOTO Primăria Tulcea
C.S.


























