Amenajarea falezei de vest a Tomisului antic, în strânsă legătură cu viața portuară și tranzitul de mărfuri, avea să genereze construirea, undeva la începutul secolului al IV lea p.Chr., a unui impozant edificiu, destinat a avea o dublă funcțiune: nucleu economic asociat schimburilor comerciale și centru administrativ social al urbei tomitane, îndeplinind totodată și un rol practic, acela de contrafort al falezei înalte, a cărei stabilitate era asigurată în acest mod. Un element important al acestui edificiu îl constituia un impresionant paviment cu mozaic policrom, aproximat a avea 2000 mp în antichitate, din care se păstrează în prezent circa 400 mp.
Edificiul a funcționat pe parcursul a două secole, timp în care a cunoscut diferite îmbunătățiri și prefaceri. Existența sa a fost marcată de cel puțin un cutremur devastator, distrugerea monumentului fiind pusă chiar pe seama unui astfel de episod seismic, petrecut probabil în secolul al VI lea p.Chr.
Construcția se întindea pe trei terase, legate între ele prin scări, făcându se astfel trecerea de la nivelul cel mai jos, corespunzând portului antic (terasa a III a), până la nivelul sălii cu mozaic (terasa I), de pe care se urca la nivelul orașului antic.
Terasa I, cea a marii săli cu mozaic, funcționa probabil în antichitate ca loc al întrunirilor economice, sociale și politice, un fel de for al orașului din acea perioadă. Sala cu mozaic era închisă pe toate laturile și acoperită probabil de un acoperiș ușor, în două ape. Pereții sălii erau placați cu marmură albă și colorată, unele plăci fiind nedecorate, altele cu reprezentări vegetale, geometrice, zoomorfe și antropomorfe. Caracteristice acestei prime terase (Sala cu mozaic) sunt prezența unei nișe și a unui podium de piatră, ambele reprezentând, fără nicio îndoială, adăugiri și modificări ulterioare construirii încăperii cu mozaic.
Sunt prezentate patru fragmente de mozaic, restaurate cu ajutorul unui colectiv de specialiști și studenți de la Universitatea Națională de Arte din București, coordonați de dr. Romeo Constantin Gheorghiță. La restaurare s-au folost tesserae-le originale, fiind refăcut și stratul-suport, cu respectarea structurii și tipurilor de materiale folosite. Decorul acestor fragmente constă în motive geometrice variate, în ansamblul mozaicului motivele care îl compuneau oferind o imagine plăcută din orice punct ar fi fost privite. Organizarea motivelor decorative era făcută prin împărțirea suprafeței într o înșiruire de câmpuri pătrate și dreptunghiulare, toate încadrate de un chenar lat. Raportat la lungimea totală a sălii ar fi existat patru câmpuri dreptunghiulare, între care se intercalau trei pătrate, dar din păcate s au păstrat doar zone din primele două câmpuri dreptunghiulare și din primele două câmpuri pătrate, dinspre sud est.
În partițiile pătrate se înscria câte un cerc, împărțit la rândul său în mai multe forme geometrice de către motive de încadrare precum panglica, funia dublă sau simplă, valul etrusc etc. Fiecare dintre aceste mici spații astfel delimitate conținea câte un motiv decorativ distinct.
Pietricelele care alcătuiesc mozaicul au dimensiuni variate, în funcție de complexitatea motivului pe care îl compun. Culorile folosite sunt alb, crem, galben, roșu, verde închis, negru.
Exponatul lunii septembrie 2026 poate fi admirat în format fizic la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7, municipiul Constanța, începând de vineri, 11 septembrie 2026, timp de o lună. Curator este Aurel Mototolea.
L.I.B.
