În perioada 28.09.2026 – 02.10.2026, 9 comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la un număr de 90 de operatori economici din județul Constanța.
În urma verificărilor efectuate au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 514.000 lei, a fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare (OD) a produselor neconforme în valoare totală de 4.629 lei, precum și oprirea temporară a prestării serviciilor (OTPS) la 3 operatori economici.
În cadrul controalelor desfășurate la unități de comercializare a produselor alimentare au fost constatate deficiențe privind starea de igienă a spațiilor de vânzare, condițiile de depozitare și expunere a produselor, întreținerea echipamentelor frigorifice, precum și conformitatea produselor oferite consumatorilor.
Au fost identificate fructe cu aspect modificat și depreciat, necorespunzătoare menținerii la comercializare, precum și vitrine frigorifice destinate depozitării și expunerii legumelor care prezentau acumulări de resturi de produse și murdărie.
În spațiile de vânzare au fost constatate deficiențe de igienizare, cu prezența vizibilă a murdăriei pe pardoseală, inclusiv sub vitrinele frigorifice și rafturile destinate expunerii produselor aflate la comercializare.
De asemenea, au fost identificate vitrine frigorifice neigienizate, cu acumulări de praf și resturi alimentare, fiind constatate deficiențe în efectuarea periodică a operațiunilor de igienizare a spațiilor și echipamentelor destinate depozitării și expunerii produselor alimentare.
Totodată, au fost identificate la comercializare produse alimentare cu data-limită de consum depășită.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate sancțiunile contravenționale și măsurile complementare prevăzute de legislația în vigoare, fiind dispuse, după caz, oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme și oprirea temporară a prestării serviciilor (OTPS), până la remedierea deficiențelor constatate și îndeplinirea condițiilor legale de funcționare.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța continuă acțiunile de supraveghere și control în vederea asigurării respectării drepturilor consumatorilor, a condițiilor de siguranță și a conformității produselor și serviciilor oferite pe raza județului Constanța.
M.G.
































