Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A3 Turda-Borș, la kilometrul 15, în zona localității Turda, județul Cluj, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 13 autovehicule (8 autoturisme, 2 autotrenuri și 1 autocamionetă).
La ora 7.30 ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident rutier pe AUtostrada A3, sens de mers Turda – Gilău, în dreptul localitărții Săndulești. La locul solicitării au fost trimise o autospecială de Descarcerare, o autospecială de stingere cu spumă și apă, ambulanță SMURD.
O persoană a fost transportată la spital și urmează să fie transportată și o a doua. Victimele sunt conștiente și cooperante. Circulația e blocată pe sensul de mers Turda – Borș, valorile de trafic fiind ridicate.
Se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în zonă circulându-se în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 metri, izolat sub 50 de metri.
C.S.






























