Misiune contracronometru a pompierilor din Timiș de salvare a două persoane surprinse de un mal de pământ.
La fata locului au intervenit peste 20 de salvarori, cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, o ambulanță SMURD și o unitate de terapie intensivă mobilă. În sprijin, la fața locului a ajuns și o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Timiș.
Ambele victime au fost scoase de către pompieri de sub malul de pământ. Primul muncitor a fost găsit în stop cardio-respirator, iar cel de-al doilea a fost găsit conștient. Ambii au fost transportați la spital.
C.S.




























