Militarii din cadrul ISU Călărași intervin în cursul zilei de vineri, 10 ianuarie a.c., pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o cameră administrativă în subsolul Spitalului Municipal Călărași.
La acest moment, nu se impune evacuarea pacienților, incendiul este localizat.
Având în vedere destinația obiectivului, pentru gestionarea eficientă a situației a fost activat planul roșu de intervenție.
La locul evenimentului au fost alocate 3 mașini de stingere, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 ambulanță SMURD și 1 ambulanță SAJ.
Incendiul a fost stins, iar pompierii intervin pentru evacuarea fumului.
La ora 12.00 a fost dezactivat Planul Roșu de intervenţie. Nu au fost evacuate persoane, pacienți sau personal medical. Nu au fost înregistrate victime.







A.C.