Galerie FOTO/VIDEO – Pirotehniștii și echipele speciale ale SRI și IPJ, în desfășurare la instanțele din Constanța și Medgidia, în urma amenințării cu bombă

0
2447
Foto: Mădălina Toma-FocusPress

La Palatul de Justiție din Constanța și la Judecătoria Medgidia au fost demarate verificări, în urma amenințărilor din această dimineață. Echipele de pirotehniști și echipele speciale de protecție civilă au fost mobilizate în ambele locații, în vederea eliminării pericolului.

Un apel anonim la 112 a alertat autoritățile, marți dimineață, precum că în interiorul celor două clădiri ale Ministerului Justiției, de la Constanța și Medgidia, ar fi amplasate dispozitive explozive.

Marți dimineață, în jurul orei 9:00, s-a primit un apel 112, de la un bărbat, care a solicitat să se elibereze Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Medgidia, întrucât se va întâmpla o nenorocire. Polițiștii, jandarmii și pompierii constănțeni sunt la fața locului, iar la acest moment se evacuează persoanele din cele 2 instituții”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.


La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, respectiv ai Poliției municipiului Medgidia, pentru restricționarea circulației în zonele vizate. De asemenea, a fost asigurat perimetrul în zonă, de către polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, respectiv ai Grupării de Jandarmi Mobilă “Tomis” Constanța.

În același timp au fost mobilizate și echipaje de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța, pentru a asigura zona pentru măsuri de protecție și stingere a incendiilor.

Specialiști pirotehniști din cadrul Serviciului Român de Informații au efectuat controlul în incinta Curții de Apel Constanța, iar concomitent, pirotehniști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au făcut același lucru la Judecătoria Medgidia.

Toate persoanele din ambele instituții au fost evacuate – aproximativ 400 de persoane.

În jurul orei 11:15, echipajele au început să se retragă, ajungând la concluzia că a fost o alarmă falsă. Cele două echipe de specialiști pirotehniști – din cadrul Serviciului Român de Informații, respectiv Serviciului pentru Acțiuni Speciale – au finalizat activitățile la instituțiile în cauză. Nu au fost descoperite elemente de interes pirotehnic, astfel că activitatea instituțiilor a fost reluată.

Daniel ALBU

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.