Ziua Copilului este sărbătorită și în acest an în orașul Constanța printr-o serie de activități dedicate celor mici. Duminică, 1 iunie a.c., Piața Ovidiu devine locul în care copiii, alături de părinți și bunici, se pot bucura de surprize, demonstrații și activități interactive pregătite de structurile Ministerului Afacerilor Interne.
În intervalul orar 10.00 – 14.00, polițiști, pompieri și jandarmi vor fi prezenți în centrul istoric al orașului pentru a le oferi celor mici o experiență educativă și distractivă. Participanții vor putea vedea îndeaproape autospecialele și echipamentele folosite în misiuni, având totodată ocazia să interacționeze cu reprezentanții instituțiilor implicate.
Evenimentul este organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, în colaborare cu Garda de Coastă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
Potrivit organizatorilor, manifestarea are drept scop promovarea siguranței și educației copiilor, prin activități care vizează prevenirea accidentelor, comportamentul adecvat în situații de urgență și consolidarea relației dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne și comunitate.
„Vreți o zi a Copilului de neuitat? Haideți în Piața Ovidiu, pe 1 iunie! Între orele 10.00 și 14.00, zeci de polițiști, pompieri și jandarmi vor fi alături de cei mici, într-un cadru festiv, plin de aventură, surprize și multă distracție”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
L.M.

































