La slujba de Bobotează din acest an, zeci de mii de credincioși au fost prezenți pentru a celebra unul dintre cele mai importante momente religioase ale Bisericii Ortodoxe. Boboteaza, cunoscută și sub denumirile de Epifania sau Teofania, este sărbătorită anual pe 6 ianuarie și marchează sfârșitul celor 12 zile de sărbătoare ale evenimentelor de iarnă, începută în Ajunul Crăciunului. Ca și anul trecut, la procesiune a participat și liderul AUR, George Simion.
Procesiunea a început în jurul orei 11.30 din fața Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța și s-a îndreptat spre Portul Tomis. Aici, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, IPS Teodosie a oficiat slujba de Sfințire Mare a apei, un ritual cu o semnificație profundă, ce marchează momentul în care Iisus Hristos a fost botezat în apa Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. La finalul slujbei, Arhiepiscopul a aruncat trei cruci în mare, un gest simbolic ce reprezintă Arătarea Sfintei Treimi în momentul botezului lui Hristos.





La fel ca și anul trecut, alături de IPS Teodosie s-a aflat și George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, împreună cu mai mulți politicieni constănțeni din cadrul aceleiași formațiuni politice. Este binecunoscută relația între cei doi. După slujbă, el a luat parte la procesiunea de Bobotează, de la catedrală până la portul turistic Tomis, acolo unde IPS Teodosie, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire mare a apei.
La finalul slujbei, după prinderea celor trei cruci în mare, George Simion a fost întâmpinat de o mulțime entuziastă. Oamenii, indiferent de vârste, l-au abordat pe liderul AUR, adresându-i-se cu apelative precum „viitor președinte”, urându-i succes în viitoarele alegeri și s-au fotografiat alături de el.
Andreea CONDURACHE
Citește și:



























