DP World a inaugurat cel mai important terminal din Portul Constanța, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență. La eveniment au fost prezenți și premierul Marcel Ciolacu, dar și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
”La 20 de ani, vom inaugura extinderea terminalului, cu o platformă de 16ha. Apoi, vom începe extinderea lui cu alte câteva hectare. Suntem cel mai important terminal de containere din Marea Neagră. Succesul nostru în România nu s-ar fi întâmplat fără parteneriatul cu Statul Roman, care ne-a dat încrederea sa venim și sa ne extindem în Portul Constanța. În 2019 am lansat un nou program de investiții, când am semnat prelungirea contractului pe 30 de ani. Cu ajutorul nostru, importatorii și exportatorii vor fi mai aproape de piețele lor”, a spus Cosmin Cârstea, CEO DP World România.
”Mă bucur să fiu la inaugurarea uneia dintre cel mai importante investiții din Portul Constanța, care va aduce peste un miliard de tone de marfă, facilitând interconectivitatea la nivel internațional, cu efecte de multiplicare în economia țării noastre. Datorită investițiilor DP World de peste 20 de milioane de euro, Portul Constanța a devenit principalul hub logistic la Marea Neagră”, a spus Marcel Ciolacu.
”Portul Constanța a devenit cel mai conectat port din estul Europei și are cele mai multe posibilități intermodale. Sunt foarte mulțumim de investițiile Guvernului pentru conectarea acestuia. Suntem cel mai mare operator în India, Canada, Peru etc. și suntem cei mai bun: tranzităm containerele cel mai repede și suntem compania cu cea mai buna interoperabilitate a acestora, de la fabrici la ușa consumatorului. COVID ne-a demonstrat că lanțul de aprovizionare, de export, de transport are mari probleme. De aceea e bine să produci în interiorul pieței pe care o vizezi”, a spus Sultan Ahmed Bin Sulayem, CEO DP Wold.
Video:
”Îmi face o deosebită placere să fiu la inaugurarea terminalului RO-RO și platforma pentru mărfuri agabaritice. Astăzi au început lucrările și la terminalul intermodal, toate trei fiind finanțate și cu fonduri europene, datorita colaborării dintre România și Emiratele Arabe. EAU sunt unii dintre partenerii importanți ai României. Noul terminal RO-RO va deservi fluxul de mărfuri care vor veni din Turcia și Georgia și pot ajunge atât în centrul Europei și în zona Mării Baltice. Iar terminalul pentru mărfuri agabaritice va fi important pentru transportul mărfurilor necesare ptr extragerea gazului din Marea Neagră. Dezvoltarea Portului Constanța Sud este un obiectiv strategic de interes național și dupa finalizarea lucrarilor va putea opera nave de mare capacitate inclusiv la cele 17 dane de mare adancime nou-create. Astfel, portul a devenit cea mai eficienta ruta de transport comercial”, a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
Galerie foto:





V.I., L.B.



























