În contextul discuțiilor din ultimele zile privind alegeri prezidenţiale înainte de termen cauzate de o eventuală plecare a preşedintelui Klaus Iohannis la NATO, deputatul PNL de Tulcea a transmis că în partidul său nu au existat discuții cu privire la cine ar putea candida în locul acestuia.
Prioritățile PNL sunt altele în momentul de față
„Discuţia este prematură, iar şeful statului a spus răspicat că va comenta la momentul oportun în cazul în care i se va face o astfel de propunere.
În PNL nu au existat discuţii privind posibile candidaturi la preşedinţie. Altele sunt priorităţile liberalilor în acest moment. Avem o inflaţie ridicată, înregistrăm creşteri de preţuri, iar guvernul este preocupat să găsească soluţiile cele mai bune pentru a traversa în condiţii normale iarna viitoare.
Preşedintele Klaus Iohannis îşi îndeplineşte foarte bine atribuţiile, iar munca sa în plan extern din ultimii ani dă rezultate. România este un actor cheie în flancul estic al NATO, iar garanţiile de securitate pentru ţara noastră sunt mai solide ca niciodată“, a transmis deputatul George Șișcu.
C.S.



























