Să fii om bun, nu te costă nimic şi câştigi totul! Un bărbat din Valu lui Traian a dovedit acest lucru și a fost răsplătit cu recunoștință, admirație și respect. Gestul lui minunat a fost transpus pe blogul ”Poveștile Cristinei”, pe rețeaua de socializare Facebook.
”Poveștile Cristinei” reprezintă un blog creat de către Alex și Cristina Danovici, în care se aștern în fiecare seară povestioare pentru copilași. Totodată, autorii site-ului au scris și cărticele ce sunt tipărite, dar și cărți audio. Pe pagina respectivă printre povestitori se află și echipa ProTv, Andreea Esca, Alex Dima, Florin Busuioc, Amalia Enache, George Buhnici, Cătălin Radu Tănase, Pavel Bartoș Cosmin Stan dar și Andreea Marin, Teo Trandafir, etc.
Revenind, Alex, soțul Cristinei a făcut o postare în mediul online în care povestește cum, venind spre Constanța, pe podul de la Cernavodă, care se află în reparații a intrat cu mașina într-o groapă, ciuruindu-i cauciucul, neavând roată de rezervă, pentru că mașina acestuia are cauciucuri run-flat. Una peste alta a ajuns cum-necum la marginea localității Valu lui Traian, unde a fost ajutat de către Daniel Ghiață de la service-ul „Drăgan Service”, cu omenie, bunătate. Acesta, a așteptat împreună cu familia lui Alex să ajungă cei de la un alt service mobile cu acel cauciuc, pentru că în acel spațiu, Daniel a spus că nu se găsesc astfel de cauciucuri, fiind foarte rare. Chiar și așa i-a spus lui Alex că nu pleacă, deși programul de încheiase, fiind weekend, pentru că, a spus Daniel: ”Vă aflați cu familia și nu vă pot lăsa singuri, stau până vă rezolvați problema și să mă anunțați apoi când ajungeți la destinație să știu că ați ajuns cu bine.”
Mai jos întâmplarea relatată de Alex pe care o găsiți pe pagina de Facebook ”Poveștile Cristinei”:
”Și uite așa, întâmplările mai puțin fericite îți scot câteodată în cale oameni rari. Oameni buni. Care vor să facă bine doar așa, pentru că așa simt. Gratuit, unor total necunoscuți. Vă spun o poveste adevărată, de ieri. Veneam spre mare. Pe podul de la Cernavodă, acum aflat în reparații dar încă ciuruit de parcă l-au bombardat naziștii alaltăieri, am dat cu mașina într-o groapă. Cu roata dreapta-față. Am simțit imediat că nu-i bine, am primit impactul ca pe un pumn în șira spinării. Câteva secunde mai târziu, computerul de bord al mașinii m-a anunțat sec că pierd presiune în anvelopa cu lovitura.
Am comutat repede pe monitor la secțiunea „presiune”. Dacă în mod normal presiunea ar trebui să fie 2.4, aveam deja 1.2 Verdictul era clar: – Cristina, am pus-o. Sigur s-a tăiat cauciucul de la groapa aia…Ați înțeles. Nu o pană de la un cuiuț, șurubel. Nope. Cauciuc tăiat. Cum mașina noastră e „șmecheră”, are cauciucuri run-flat. Asta-i bine și rău totodată. Bine pentru că nu explodează și mai poți merge ceva cu ele chiar și în condiții de pană.
Au o armătură metalică. Rău pentru că mașinile cu cauciucuri de-alea nu au roată de rezervă. Și nu poți merge așa, cu cauciucul tăiat, la nesfârșit. – Cristina, ce Cristos facem? Cât mai avem până în Constanța? – Peste 40 de kilometri. Caut o vulcanizare? – Da, te rog. Cristina a căutat. Cea mai apropiată era „Drăgan Service”, la marginea localității Valul lui Traian, spre Murfatlar. Iar până acolo mai erau destul kilometri. Peste 30. Cu inima purice și viteza de rulare mult scăzută, urmăream pe display cum scade presiunea în roată:1,41,20,90,6iar după vreo 5 minute, fatidicul 0.0. Scor perfect. Eram pe jantă. Pe autostradă. Fără vreo benzinărie în viitorul apropiat. Cu cea mai apropiată vulcanizare la 30 de km. Na „șmecherie”!
Am tras mașina pe banda de urgență, am pus pe avarii și cu viteza melcului am mers spre Valul lui Traian. Am ajuns acolo după o eternitate, tremurând tot, dar am ajuns cu bine. În mașină erau, firesc, atât Alexandra cât și tecklul Rocky. La vulcanizare apare un tinerel de 1,5 m dar cu mustăcioară, mă întreabă care-i problema și îi zic. Cauciuc tăiat, 225/40 R19, run-flat, „șmecheria” se plătește… – Nu avem. Dar totuși a verificat prin maldărul de cauciucuri second-hand. – Nu avem așa ceva. Sunt mai rare. Moment în care apare Dumnezeu. De fapt Daniel. Daniel Ghiață.
Încă nu-l știam, evident. A apărut dintr-un mic… colț de relaxare al serviceului. L-am văzut că vorbește ceva cu mignonul cu mustăcioară. Evident, vorbeau despre cazul nostru. Am mers la ei. – Dacă vorbiți despre mine, vorbiți cu mine mai bine!Daniel respectivul m-a privit lung. Și eu pe el. Subțirel, blondiu cu puține fire albe, îmbrăcat sport, aprig la uitătură și vorbă. Mirosea a curat cumva, a spray proaspăt, în prafuitul Valul lui Traian, la șosea, într-un service. Mi-a zis: – Nu avem cauciucuri, încercăm să găsim o soluție. Cumva, de-a lungul vieții am trăit multe, am văzut multe, sunt cam neîncrezător. Ce soluție să caute? – Ce soluții ar fi? – Păi vă putem da 2 cauciucuri mai mici, de 18. Nu avem de 19. Dar trebuie să luați 2, ca să fie mașina echilibrată…Eu am gândit așa: aha, 2, nu unul. ȚEAPĂ! Si cauciucul meu bun, de pe stânga, mare și scump, tre să-l las aici… Că nu aveam unde să-l pun, portbagajul plin. ȚEAPĂ! Dar am întrebat: sunt noi? Cât costă? – Nu sunt noi. 250 fiecare. 500 total, zice Daniel.(ȚEAPĂ! am gândit din nou) – Altă soluție? – Păi pot aranja să vină cineva cu o platformă și să vă ducă până în Constanța la o vulcanizare mare. Poate găsiți acolo ce vă trebuie. (ȚEAPĂ! a urlat din nou creierul meu). – Nu… Chiar nu avem cum să găsim un cauciuc aici? – Nu prea avem de unde. Sunt cauciucuri rare, e vineri seara, toți închid. – Bine (am zis), uite cum fac: caut pe net pe cineva cu vulcanizare mobilă. – Bine, cum vreți…, a răspuns Daniel. Eu stau aici cu dumneavoastră până rezolvați problema
.Am dat de o vulcanizare mobilă, tot din Constanța, au zis și ei că-i cauciuc cam rar dar caută și mă sună dacă găsesc. Dar nu garantează. Mă luau toți dracii. Mă simțeam neputincios. Prizonier acolo la marginea lui Valu lui Traian, fără posibilitatea de a scăpa cumva, la mâna unor necunoscuți. Daniel a văzut ceva în mine. – Stați liniștit. Nu plec de aici până nu rezolvați problema și nu plecați cu bine. Nu vă las așa. Dacă erați un bărbat singur, poate plecam. Dar sunteți cu familia. Cu soția, cu copilul. O rezolvăm cumva, nu vă faceți griji. Atunci mi-am luminat. Toate sugestiile lui nu erau ȚEAPĂ. Chiar încerca să ajute. Ce s-a întâmplat în continuare?Ne-a servit cu sucuri și apă. Nu a vrut bani. M-a dus la marginea cealaltă a localității ca să scot bani de la un bancomat, pentru cei ce urmau să vină cu roata. La marginea străzii le-a văzut pe soția și mama lui, am dat mâna, am povestit un pic. Soția avea în mâini un tort. Mergea la o aniversare.
La care trebuia să ajungă și Daniel. Dar el stătea cu noi…Serviceul a închis. Toți colegii lui au plecat acasă. Daniel este asociat, a păstrat totul deschis și a rămas. L-am așteptam împreună pe ăla cu roata. A mai trecut mai bine de o oră. Soarele asfințea. Iar eu și cristina am povestit destul de multe cu el. Despre viață, boli, relații, viitor, trecut. Ca trei prieteni vechi care s-au revăzut după multă vreme. Au venit ăia cu roata. Daniel le-a pus serviceul la dispoziție, toată aparatura necesară dar a muncit și el.
A echilibrat roata odată ce noul cauciuc a fost pus. Trecuseră 3 ore de când eram acolo, cu el, era deja aproape întuneric afară. După ce problema a fost rezolvată și am răsuflat ușurați, ne-a zis: – Uite numărul meu de telefon. Vă rog să mă sunați când ajungeți la destinație. Doar ca să știu că sunteți bine.Nu a vrut bani. Nimic.
A spus că a făcut tot ce a făcut pentru că noi, oamenii, trebuie să ne ajutăm la nevoie. Ați reținut, da? Daniel Ghiață, „Drăgan Service”, la marginea lui Valul lui Traian. Are 5 stele pe GOOGLE. De-aia!!!!!!A fost serviceul cu cele mai tari servicii și comunicare în care am ajuns vreodată. Cu toată mașina mea „bengoasă”. (apropo, tre să mă interesez dacă nu beneficiam de ceva pachet de asistență rutieră de la bengoși….)Mulțumesc, Daniel! Alex.”
sursa foto: Poveștile Cristinei/ Facebook
L.M.
