Mii de elevi stau acasă
Epidemia de gripă lovește în Educația din România! Mii de elevi, din 17 județe, stau acasă din cauza îmbolnăvirilor cu gripă! Peste 104 de unități școlare sunt închise integral sau parțial a anunțat miercuri, 12 februarie a.c., Ministerul Educației și Cercetării. În Constanța, numărul școlilor închise a crescut la 5. Din situația la nivel național a Ministerului Educației reiese faptul că sunt închise: Şcoala Gimnazială nr.3 “Tudor Arghezi” și Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil”, ambele dun Năvodari, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, Şcoala Gimnazială nr.24 „Ion Jalea” din Constanța și Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna. Peste 3.600 de elevi sunt afectaţi din cauza suspendării cursurilor din aceste unităţi de învăţământ.
Faptul că sunt închise parţial înseamnă că nu se ţin cursuri în acele clase unde s-au înregistrat cazuri de gripă! Restul grupelor, unde nu au fost înregistrate probleme, merg la cursuri după program normal. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis reguli stricte în școli și grădinițe pentru prevenirea răspândirii gripei. Personalul medical din unităţile de învăţământ trebuie să realizeze zilnic triajul elevilor la începutul fiecărui schimb. Dacă sunt mai multe cazuri de gripă confirmate într-o clasă de copii cursurile vor fi suspendate. “Trebuie să se asigure obligatoriu apă şi săpun în unităţile de învăţământ, iar cadrele didactice să ia măsuri de respectare a măsurilor de igienă personală”, susțin reprezentanții Ministerului Educației. Precizăm faptul că la începutul lunii februarie a avut loc o amplă acțiune de dezinfecție în toate unitățile de învățământ din Poiana, Culmea și Ovidiu. “Avand în vedere recomandările făcute de Ministerul Sănătății cu privirea la măsurile ce trebuie luate în unitățile de învățământ pentru a preveni valul de epidemie gripală, Primăria Ovidiu a efectuat în perioada 30 ianuarie – 1 februarie ample lucrări de dezinfecție în toate unitățile școlare de pe raza localității. Lucrarea a fost efectuată cu dezinfectantul Chemgene HLD4H (cel mai puternic dezinfectant concentrat pentru suprafețe interioare cu efect de combatere a bacteriilor, fungilor, mycobacteriilor, virusurilor și sporilor fiind un tratament invaziv ce nu afectează omul, fiind folosit în general pentru sălile de operații)”, a declarat primarul George Scupra. Totodată, au fost montate covorașe antibacteriene și decontaminare multistrat în sălile de clasă și a fost suplimentat personalul medical pentru trierea copiilor în această perioadă. De asemenea, prin corpul de control al primarului se vor face monitorizări săptămânale a cazurilor de gripă pentru a putea preîntâmpina o posibilă epidemie în școli. Reamintim faptul că două grădinițe din Constanța au fost închise, în data de 6 februarie a.c., pentru două zile, din cauza gripei. Ne referim la Grădinița cu Program Prelungit nr. 43 “Mugurel” și Gradinita cu Program Prelungit nr. 6. Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de gripă în România, având în vedere numărul crescut al cazurilor de gripă şi infecţii respiratorii din ultima perioadă. De asemenea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a restricționat accesul vizitatorilor în unitatea spitalicească.
Iată situaţia la nivel naţional, centralizată miercuri, 12 februarie a.c., privind unităţile de învăţământ închise integral sau parţial:
În judeţul Alba sunt două unităţi de învăţământ închise parţial.
În judeţul Braşov sunt 14 de unităţi de învăţământ închise parţial.
În Municipiul Bucureşti sunt 55 de unităţi de învăţământ închise parţial.
În judeţul Călăraşi este o unitate de învăţământ închisă parţial.
În judeţul Cluj sunt nouă unităţi de învăţământ închise parţial.
În judeţul Constanţa sunt cinci unităţi de învăţământ închise parţial.
În judeţul Dâmboviţa sunt două unităţi de învăţământ închise parţial.
În judeţul Ialomiţa este o unitate de învăţământ închisă parţial.
În judeţul Iaşi este o unitate de învăţământ închisă parţial.
În judeţul Ilfov este o unitate de învăţământ închisă parţial.
În judeţul Maramureş este o unitate de învăţământ închisă parţial.
În judeţul Mureş este o unitate de învăţământ închisă parţial.
În judeţul Olt este o unitate de învăţământ închisă parţial.
În judeţul Sălaj sunt patru unităţi de învăţământ închise parţial.
În judeţul Sibiu este o unitate de învăţământ închisă parţial.
În judeţul Suceava sunt trei unităţi de învăţământ închise parţial.
În judeţul Teleorman sunt două unităţi de învăţământ închise parţial.
A.V.
Citeşte şi:



























