Horațiu Potra, personaj-cheie în dosarele instrumentate de Parchetul General privind infracțiuni împotriva ordinii constituționale, a fost adus, joi, în România, după fuga în Emiratele Arabe Unite.
”La data de 20 noiembrie 2025, o escortă a Poliției Române a adus în țară 3 persoane, urmărite internațional, pe numele cărora au fost emise mandate de arestare preventivă.
Astfel, polițiștii au adus în țară un bărbat, de 55 de ani, din județul Sibiu, urmărit internațional pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive. Acesta a fost adus din Emiratele Arabe Unite, având emis pe numele său, de către Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Penală, un mandat de arestare preventivă.
De asemenea, au fost aduși în țară alți doi bărbați, de 19 și 31 de ani, ambii din județul Sibiu, urmăriți internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, având emise pe numele acestora mandate de arestare preventivă.
Persoanele în cauză urmează a fi introduse în unități de Arest, în vederea executării mandatelor”, potrivit Poliției Române.
L.B.




























