Recunosc, am avut privilegiul să arunc un ochi pe una dintre variantele fluide ale „Singurătăţilor de împrumut” ale Ameliei Stănescu, una dintre variantele de dinaintea încrustrării tipografice şi mărturisesc, simplu, că mi-a plăcut enorm! Aşadar, aceasta nu este o cronică în adevăratul sens la cuvântului, ci un testimonial al simbiozei, căci cum poţi intra mai direct în contact cu tine însuţi decât atunci când citeşti poezie bună?
„Singurătăţile de împrumut” ale Ameliei – sună în sine ca un titlu de carte de poezie, căci de ce altceva poate fi? Jocurile inteligente de cuvinte şi alăturările imposibile, imaginile complex-antamate în inconştientul colectiv, sugestiile dătătoare de idei şi zâmbete, răsturnările de situaţie şi sens, toate acestea, precum şi multe altele, reprezintă apanajul poeziei. Amelia reuşeşte, încă o dată, neiertătoare, să se strecoare în imaginaţia creativă a cititorului, conducându-l către revelaţie şi făcându-l să sângereze, căci adevărurile poeziei au colţuri ascuţite, tăioase. Masca rafinată a cuvintelor ascunde sensuri erinice, duritate şi durere împărtăşite, laolaltă, dar cu eleganţa versificaţiei ludice, specifice poetei. Amelia nu are graniţe căci, şi dacă le identifică, va face în aşa fel încât ele să devină puncte de plecare şi nu finalităţi.
În fapt, nimic nu este final.
Dragostea este un pretext pentru introspecţia amuzant-dureroasă – „ce frumoasă e dragostea/ până la prima stație/ a singurătății”; „E atâta liniște la tine în suflet/ Mai ales când plouă/ Și storurile-s trase”; „fostele tale povești de dragoste/ au doar numere de inventar”; „Iubitul meu sforăie,/ dar nu am apucat să îl aud niciodată./ Cred că doarme pe spate”.
Oamenii… „oamenii sunt cobai cu suflete de împrumut./ Din perspectiva unei flori, oamenii sunt niște ucigași în serie./ Din punctul de vedere al unui cântec, oamenii sunt cele mai atone și gălăgioase ființe”.
Viaţa… „am o bibliotecă întreagă/ cu vieți povestite/ O tăcere albastră/ coboară dinspre stele”.
Libertatea… „libertatea este…/ jocul murdar al singurătății”.
Structuralitatea relaţiilor… „tu cu tine/ privind ore în șir fără să clipești/ fără să te saturi/ fără să mai vrei altceva/ decât chipul acela firav/ scrijelit parcă din umbre/ adormit pe-o bucată de timp/ un acrobat pe sârma subțire/ a liniei abia întrezărite/ din palmă”.
De la cel semnificativ (iubit, cititor) la sine… „respirăm același aer/ aceeași gură ne strigă pe nume/ ne strivim tăcerea de buze/ ne proptim unul în durerea celuilalt/ până la sânge./ E ireversibil de bine”.
Spaţiul creat de poetă este unul al sinelui care îşi regăseşte emoţiile comune în toate celelalte vase cu care intră în contact, mai goale sau mai pline, mai sincere sau mai puţin, forţându-şi însă recunoaşterea. Aşadar, fie că vrei, fie că nu, Amelia te ia în stăpânire, ca o matroană neîndurătoare şi te pune faţă în faţă cu propriile intimităţi, te obligă să le priveşti şi să le înţelegi, să defilezi cu ele şi, prin aceasta, să le laşi în urmă pentru a face loc altora noi, poate la fel de necesar absconse.
Volumul a avut o lansare în avanpremieră, la Târgul de Carte Bookfest, pe 31 mai 2025, la standul Editurii Eikon, sub egida căreia a fost publicată cartea. Evenimentul a fost prezentat de criticul literar Christian Crăciun, prefațatorul cărții și de directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder. Lansarea propriu-zisă, de anvergură, a avut loc la Constanța, la sediul central al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, pe 25 iunie a.c.; volumul a fost prezentat de scriitorul Andrei Novac și de prof.univ.dr. Ileana Marin.
Despre volumul său, poeta mărturiseşte: „Vă «împrumut» singurătăți. Poetice. Vă las să pătrundeți în spațiul securizant al eu-lui liric. În camera de «fabricat» Poezia. Acolo unde gândurile se pun în mișcare pe bază de tensiune alternativă. Acolo unde «bârfim» frumos și împărtășim dureri benefice. Despre viață. Despre ce s-ar fi putut face și nu s-a împlinit. Despre nevoi și alte visuri. Cred că și despre voi câte ceva – muza mea recurentă. Despre cât de mult ne lipsește uneori bucuria de a râde. Și despre cât de benefică e liniștea (din jurul unui vers). «Teste grilă» la viață, la poezie și la alte… fragilități pe care unii dintre noi pun mare preț, deși alții se leapădă cu dezinvoltură…”.
Scriitorul Adrian Aluigheorghe: poeta „ne propune o tulburătoare carte de poezie care nu vorbește, de fapt, despre singurătate, ci despre cum singurătatea este/ devine acel spațiu în care universul se mișcă liber. Multe poeme sunt notații dintr-un jurnal liric, sunt mici parabole cu o dinamică epică, care au rezolvări imprevizibile şi cu atît mai pregnante. Detaliul este mai important decât întregul, mușcătura de măr lasă să se vadă, dincolo de carnea albă, vaporoasă, a fructului, viermele care se ițește, vrând să amușine cerul”
Criticul literar Christian Crăciun: Amelia Stănescu „propune o poezie a transparențelor, obiectele ei lirice au o fragilitate și o luminozitate bine controlate. O poezie care ne propune să ne facem credit la «băncile de fabricat starea de bine»”.
Alina CRISTEA
