Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) a fost introdus cu promisiunea că va opri „exportul de profit” al multinaționalelor. În realitate, acest impozit lovește în plin exact companiile românești, cele care țin economia locală în viață. După doi ani de aplicare vedem efectele: firme cu marje mici sufocate, investiții blocate, insolvențe în lanț, disponibilizări și un val de incertitudine care se transmite, cu efect de domino, în economie, transmite știripesurse.ro.
Cum a apărut IMCA: impozitul gândit pentru multinaționale, dar plătit de români
Ideea inițială, în 2023, a fost simplă: taxăm multinaționalele care mută profitul. Dar legiuitorii au aflat foarte repede un adevăr dur: nu poți face un impozit diferențiat pe originea capitalului. Rezultatul? Când au constatat că nu pot taxa selectiv companiile străine, au extins impozitul la toate firmele mari. Iar „firmele mari” din România sunt, în bună măsură, exact firmele românești — solide, respectate, cu sute sau mii de angajați. IMCA a ajuns astfel să taxeze nu optimizările fiscale, ci modelele legitime de business cu marje mici, absolut normale în distribuție, carburanți, farma, agrobusiness sau retailul tradițional.
Efectele adverse: un „medicament” care poate ucide pacientul
Ca să înțelegem mai bine: dacă IMCA ar fi un medicament, pe prospect, la „efecte secundare” ar scrie negru pe alb: risc ridicat de insolvență în industrii cu marje mici; creșterea bruscă a datoriilor și a blocajelor de plată; concedieri și restructurări; supraîndatorare; scumpiri în lanț prin transferul costului în prețuri.
Afectate sunt sectoare întregi care funcționează natural cu marje reduse și nu pot crește prețurile: distribuția de produse, distribuția de carburanți, zona medicală (prețuri plafonate), industrii cu accize incluse în preț, logistică și transport. Avem deja firme în pragul închiderii dintr-un motiv absurd: plătesc impozit pe ceva ce nu au – profit – pentru că IMCA funcționează ca un impozit minim pe profit chiar și atunci când compania are pierderi. Un paradox fiscal unic în Europa.
Un experiment nereușit: niciun stat OECD nu aplică un astfel de impozit
Nu există nicio țară dezvoltată care să aplice un impozit generalizat pe cifra de afaceri. Niciuna. Conceptul a fost discutat doar în zona economiei digitale, pentru giganții care puteau evita impozitarea în țările în care activează. Acolo avea o logică. România însă l-a transplantat greșit în economia tradițională, unde marjele sunt mici, costurile mari, iar spațiul de manevră aproape inexistent.
De ce nu a funcționat? Pentru că mecanismul matematic din spate nu stă în picioare: impui un procent fix din rulaj, indiferent de profitabilitate, pentru firme care, prin modelul lor de business, nu pot genera marje suficient de mari încât să acopere taxa.
Astfel, rezultatul este inevitabil: IMCA împinge firme în insolvență, faliment, supraîndatorare și concedieri. Iar majoritatea acestor firme sunt românești. IMCA e un experiment fiscal care nu și-a atins scopul declarat și nu poate fi reparat prin ajustări cosmetice.
A devenit o obligație profund nedreaptă, distorsionantă și distructivă pentru sectoarele care funcționează corect și sustenabil în economia reală. Dacă nu renunțăm rapid la acest mecanism fiscal, riscăm să pierdem exact companiile românești corecte, care contribuie la buget și care susțin economia din România, potrivit lui Dan Manolescu, consultant fiscal, Președintele Camerei Consultanților Fiscali.
D.A.
