Afaceristul constănțean Stelian Alexe stă ca pe ace, după ce a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, într-un dosar penal nou, în timp ce așteaptă decizia finală în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă.
Stelian Alexe, un investitor constănțean implicat în mai multe afaceri la malul mării, a fost trimis în judecată de procurori pentru fapte de înșelăciune. Nu că ar fi fost neapărat vina lui pentru infracțiunile ce i se rețin în sarcină, însă, dat fiind că mai are încă un dosar aflat pe rol, acest lucru s-ar putea întoarce împotriva sa.
În fapt, în urmă cu câțiva ani, Stelian Alexe a început construirea unor apartamente și garsoniere tip mansarde și a primit bani de la mai multe persoane, contravaloarea acestora sau sub formă de avansuri.
Numai că ceva neprevăzut s-a întâmplat: a apărut o modificare a legii, un Ordin potrivit căruia Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanța nu i-a mai putut intabula mansardele pentru care încasase banii, deci nu le mai putea vinde. Cumpărătorii l-au acuzat de înșelăciune și s-au adresat autorităților, de teamă să nu-și piardă banii, mai ales că la Constanța mai există un precedent, cel descris în ”dosarul Vectra Imobiliare”, când o mână de afaceriști au prejudiciat zeci de familii cărora le-au luat banii, pentru unele apartamente, după care i-au lăsat cu ochii-n soare.
Revenind la Stelian Alexe, acesta a fost dat în judecată de mai multe persoane: Anca Filip, Nicolae Toderașc, Gheorghe Cârnu, Denis Ștefan Matei, Irina Bogacenko Minu, Lenuța Preda, Cosmin Mădălin Preda și Kenan Batman, iar procurorii au înaintat dosarul în instanță prin rechizitoriu, pe data de 10 noiembrie 2021, urmând a fi stabilit primul termen de judecată.
Numai că, din câte se pare, Alexe a returnat banii unora dintre reclamanți, pentru ca aceștia să-și retragă plângerile, fapt prevăzut de procedura penală. Totodată, acesta a contestat măsurile și excepțiile dispuse în cameră preliminară, urmând ca această contestație să fie analizată pe data de 1 martie.
Dacă instanța va constata că toate persoanele care s-au constituit părți civile și-au retras plângerile penale înaintea primului termen de judecată, Stelian Alexe va fi absovit de orice vină în acest caz.
Totuși, rămâne cu celălalt dosar, ajuns la final, în care Stelian Alexe a fost condamnat, pe fondul cauzei, la 5 ani de închisoare cu executare.
Muncitor omorât de un plafon, din cauza unor lucrări neconforme
Se întâmpla în 2015, chiar la sfârșitul verii, când plafonul unei clădiri din zona industrială a Constanței s-a prăbușit peste un muncitor, în timpul unor lucrări. Societatea Botis Mar SRL efectua lucrări de renovare a unei clădiri în care funcționase, până la un moment dat, o fabrică de textile. Din cauza unor modificări fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea și rezistența construcției, plafonul s-a prăbușit peste Ion Dângă, un muncitor în vârstă de 49 de ani la vremea aceea, angajat ca dulgher. Acesta a fost prins sub moloz de la brâu în jos, suferind mai multe fracturi.
Colegii săi au sunat la 112 și au cerut ajutorul oamenilor legii. Două autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” s-au deplasat imediat pe bulevardul Aurel Vlaicu, iar militarii de la descarcerare au intervenit imediat și au scos victima în viață. Între timp, au fost sesizați și inspectorii ITM, care au deschis o anchetă.
Numai că situația avea să se înrăutățească atât pentru victima accidentului de muncă, cât și pentru angajatorii săi. Procurorii au deschis un dosar penal, iar cercetările au durat 5 ani de zile, după care dosarul a luat drumul instanței. Astfel, în 2020, acesta a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța, Stelian Alexe și Vasile Botis fiind trimiși în judecată prin rechizitoriu, pentru ucidere din culpă.
UPDATE:
În urma publicarii acestui articol, Stelian Alexe ne-a prezentat dovada că, de fapt, le-a restituit banii tuturor persoanelor enumerate mai sus, care au depus plângere, inițial, împotriva lui, pentru înșelăciune. Asta înseamnă că părțile s-au împăcat, păgubiții și-au recuperat banii, iar instanța urmează să constate aceste aspecte la primul termen de judecată.
Daniel ALBU
Citește și:



























