În luna martie Primăria Constanța a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noului CET. Noua centrală termoelectrică vine în completarea proiectului de reabilitare și modernizare a rețelei de transport și distribuție a agentului termic. Proiectul „Sursă de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța“ este primul proiect din țară care a fost depus la Ministerul Economiei pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Recent municipalitatea a solicitat acordul de mediu pentru lucrări de demolare.
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Sursă de producere energie utilă termică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța – lucrări de demolare”, propus a fi amplasat înmunicipiul Constanța, bulevardul Aurel Vlaicu, nr.123. Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM Constanța din strada Unirii nr. 23 şi la sediul Primăriei Constanța din bulevardul Tomis, nr.51, în zilele de luni-vineri, între orele 9,00 – 13,00.
Amintim că prin construirea noului CET se asigură construcția unei unități de producţie a energiei termice și electrice în cogenerare de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate, cu utilizarea gazului natural, cu posibilitatea viitoare de a introduce în amestec hidrogen produs din resurse regenerabile (hidrogen verde). Acesta va fi construit în curtea vechiului CET, iar capacitatea instalată în cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz va fi de 97 MW.
Investiția va avea multiple implicații pozitive în viața orașului: economice, prin reducerea semnificativă a consumului de combustibili, a costurilor și cheltuielilor de operare; sociale, prin sporirea confortului termic și creșterea accesibilității populației la sistemul centralizat de încălzire; de mediu, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2), reducerea consumului de energie primară și, automat, reducerea poluării.
Mihaela GIUGLEA



























curand vom ave cu totii centrale individuale pe gaz sau electrice. CET vinde gigacaloria la pret dublu fata de centrala de apartament, stiati?
Daca nu ar fi subventia impusa de la toti constantenii, ati fi dat faliment demuuult!
Nu mai investiti in gaura asta neagra!