În urmă cu aproape o lună, Ministerul Dezvoltării anunța că a finalizat lucrările de reabilitare generală a Templului Israelit din Constanța, cunoscut și sub denumirea de Sinagoga Mare. Ministrul Cseke Attila, care a vizitat joi, 26 februarie a.c., acest monument emblematic al patrimoniului evreiesc din România.
„Construită în anul 1911, Sinagoga Mare, o veritabilă bijuterie arhitecturală și un simbol al Constanței, nu a fost reabilitată de peste 20 de ani, ajungând într-un stadiu avansat de degradare. Prin implicarea Ministerului Dezvoltării în reabilitarea acestei clădiri, comunitatea din Constanța, dar și turiștii care ajung pe litoral vor putea să se bucure de frumusețea sa arhitecturală, cu o istorie ce merită redescoperită și onorată”, a precizat ministrul Cseke Attila.
Marți, 17 martie a.c., Comunitatea Evreilor din Constanța anunță că se lucrează la branșarea la gaz, în timp ce branșamentele la curent, apă și canalizare au fost realizate în urmă cu câteva zile.
Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, a asigurat finanțarea lucrărilor cu 15,7 milioane de lei, beneficiarul final al investiției fiind Comunitatea Evreilor din Constanța.
A trecut un an de când un imobil reprezentativ al urbei a intrat în reabilitare. Este vorba despre lăcașul de cult al Templului Israelit (Sinagoga Mare) din zona Peninsulară a municipiului Constanța, o clădire cu valoare istorică și emblematică. Lucrările s-au desfășurat, de atunci, într-un ritm alert, iar chiar și acum, în ciuda măsurilor de austeritate, muncitorii rămân pe șantier, implicați în renașterea monumentului.
Demararea lucrărilor în anul 2023
După 11 ani în care a stat fără acoperiș, anul trecut a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare de către Compania Națională de Investiții (CNI). Compania Națională de Investiții (CNI), în administrarea căreia se află acum Sinagoga Mare, situată pe strada C.A. Rosetti numărul 2, colț cu Petru Rareș, a atribuit lucrările, în luna iunie 2023, firmei CONEST, cu care a semnat contractul pentru „Executarea lucrărilor de prima urgență – Reabilitare generală – Templu lsraelit Constanța“. Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Lucrările propriu-zise au fost demarate de către asocierea de firme Conest SA – Blueprint Projects – Raichman Studio – Ifma – Imeco – Geostruct – Eadgrup SRL. Contractul are o valoare de 9.690.543,49 lei, fără TVA. Foarte important de precizat, interiorul imobilului nu este inclus în proiect, însă după ce vor fi reabilitați pereții, precum și tavanul, se va discuta și despre modernizarea acestuia. Un alt aspect ce trebuie punctat este faptul că Templul Israelit nu este monument istoric. Conform Companiei Naționale de Inveștiții (CNI), termenul de finalizare al obiectivului este 8 septembrie a.c..
Poveste fascinantă
Sinagoga Mare sau Templul israelit de rit așkenaz a fost construit în anul 1911 și se află pe strada C.A. Rosetti din orașul Constanța. Lăcașul de cult este de-o vârstă cu Cazinoul de pe faleza orașului. Este unul dintre cele mai frumoase temple evreiești din România și a început să se degradeze în urmă cu două decenii.
Sinagoga Mare din Constanța este structurată pe trei registre orizontale: soclu, parter și etaj. În exterior, ferestrele și ușile au decorații de stil maur. În interior, imobilul este împărțit în trei nave, puternic marcate în exteriorul navei principale. Decorații tradiționale evreiești sunt întâlnite și în interior.
Aceasta este singura sinagogă rămasă din Constanța. În 1908, pe actuala stradă Mircea cel Bătrân la nr. 18, evreii constănțeni și-au construit propriul templu de rit sefard (spaniol): o clădire monumentală de influență gotică, splendid integrată în spațiu, în imediata apropiere a Bisericii grecești „Schimbarea la față“ („Metamorfosis“) și a Bisericii Armenești. Sinagoga a fost demolată în anul 1980, pentru că se prăbușea, afectată de cutremurul din 1977, iar în locul ei este acum un teren viran transformat în parcare.
L.M.
Citește și:



























