Este incendiu la unul din etajele Spitalului de Copii Sfânta Maria, din Iași. Focul a fost localizat la etajul 2 al spitalului. Pompierii au ajuns la fața locului,transmite Europa FM.
Managerul spitalului, Alina Belu, spune că arde un salon gol, într-o zonă care nu este foarte folosită și că se îndreaptă spre spital în aceste momente.
ISU Iași precizeaza că incendiul a fost localizat în Secția Covid, unde, din fericire, nu este nimeni internat. Au fost evacuați toți pacienții.
Secția ATI Covid Copii are trei paturi, și alte cinci paturi pentru cei confirmați cu forme medii spre grave. În ultimele două luni de primăvară, secția ATI a funcționat de multe ori la capacitate maximă.
UPDATE:
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 19.30. Acesta s-a manifestat într-un salon, pe o suprafață de cca. 15 mp potrivit IGSU.
În zona afectata de incendiu nu se aflau pacienți sau apartinatori. Au fost evacuate preventiv, din alt tronson, 31 persoane evacuate preventiv ( 13 copii, 11 cadre medicale și 7 părinți).
Persoanele nu au fost afectate de incendiu, acestea fiind relocate în altă secție a spitalului.
Planul Roșu a fost dezactivat în juru orei 20.30.
D.A.


























