Marți, 4 octombrie a.c., Autoritatea Navală Română a participat cu doi inspectori de specialitate din cadrul MRCC la un exercițiu alături de Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA).
Exercițiul s-a desfășurat în rada Portului Constanța, pe nava Amalthia, care este în contract de tip „stand-by” cu agenția EMSA si poate fi solicitată de autoritățile competente din România, în cazul în care ar fi depășită capacitatea națională de răspuns la poluările marine majore cu hidrocarburi.
Procedura prevede ca, în cazul mobilizării navei Amalthia, atunci când capacitatea națională de răspuns la poluare este depășită și se solicită asistență internațională, o persoană din cadrul Centrului Maritim de Coordonare al Autorității Navale Române este desemnată să fie prezentă la bordul navei, atât timp cât aceasta participă la activitățile de răspuns la poluare, pentru a asigura coordonarea cu MRCC și cu celelalte nave implicate în operațiunile de răspuns.
Nava Amalthia, ca și toate navele aflate în contract cu EMSA, are planificate exerciții operaționale trimestriale, unul dintre ele fiind cel de marți. Inspectorii au avut, astfel, ocazia să se familiarizeze cu procedurile de la bordul navei pentru activitățile de răspuns la poluările marine.
V.I.




























