În data de 27.08.2026, în jurul orei 19:00, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost informați de către MRCC Constanța cu privire la faptul că la bordul unei nave comerciale, aflată în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 20 de mile marine Sud-Est Sfântul Gheorghe, s-a produs un incendiu. Mai multe persoane au sărit în apă de pe navă, fiind salvate în jurul orei 21.00! Nava PROGRESS IV s-a scufundat!
MRCC Constanța a declanșat o operațiune de căutare și salvare a persoanelor aflate în pericol pe mare, prima intervenție fiind asigurată de către un mijloc de mobilitate navală din cadrul Gărzii de Coastă, desemnat coordonator la fața locului de către MRCC Constanța.
În urma informațiilor transmise de către o navă comercială aflată în zonă, potrivit căreia au fost observate persoane în apă, polițiștii de frontieră au acționat imediat pentru căutarea și salvarea acestora. În urma desfășurării operațiunii de salvare, până la ora 21:00, toate cele 12 persoane, care s-au aflat la bordul navei comerciale au fost salvate.
Dintre acestea, zece persoane au fost salvate de către polițiștii de frontieră, una dintre ele fiind rănită, iar alte două persoane au fost salvate de către echipajul navei comerciale.
Operațiunea de căutare și salvare s-a desfășurat în condiții dificile, valurile având o înălțime de aproximativ 2,5 metri, dar intervenție rapidă a polițiștilor de frontieră care au coordonat cele două nave ARSVOM și nava comercială a asigurat salvarea tuturor persoanelor aflate în pericol.
Comunicatul ARSVOM – derularea intervenției de salvare:
Joi, 27.08.2026, ora 18:32, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) pentru a efectua o intervenție de urgentă , posibil incendiu,la bordul navei PROGRESS IV, sub pavilion Republica Dominicană, aflată la 10 Mm in zona SE de Sf. Gheorghe.
La ora 18:25, nava SAR ARES din cadrul ARSVOM ,de la subunitatea Sulina, s-a deplasat spre locația indicată de către MRCC, lat.44.37,6N,LONG.029,48,1E.
Echipajul navei SAR ARES care a preluat trei supravetuitori urmeaza să ajungă in portul SULINA.
La ora 18:46, nava SAR ARTEMIS din cadrul ARSVOM s-a deplasat spre locația indicată de către MRCC, lat.44,37,6N,long.029.48.1E..
La ora 21:50, MRCC a dispus incetarea misiunii navei SAR ARTEMIS și întoarcerea în Portul Constanța.
Precizările Autorității Navale Române (ANR):
Joi după-amiază în jurul orei 17:55, Serviciul MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorității Navale Române a primit o alertă COSPAS-SARSAT privind nava „PROGRESS IV”, pavilion Republica Dominicană, ultima poziție cunoscută fiind localizată la aproximativ 15 mile marine de Sfântu Gheorghe, în zona economică exclusivă a României.
Nava comercială „MOHAMAD B” a fost direcționată în zonă imediat și totodată au fost mobilizate de urgență navele de salvare ARSVOM, SAR ARES și SAR ARTEMIS, alături de nava „MAI 0201” (Poliția de Frontieră), desemnată coordonator la fața locului.
La bordul navei „PROGRESS IV” se aflau 12 membri ai echipajului. Până la ora 20:47, toți au fost recuperați în viață prin efortul comun al echipajelor de salvare.
Unul dintre membrii echipajului a suferit o fractură la braț (…).
UPDATE:
Aflat în vizită în Republica Moldova, președintele României, Nicușor Dan, a făcut referire la incident, despre care a afirmat că a fost cauzat de o dronă!
Alexandra CUCU



























