Chirurgia laparoscopică a revoluționat medicina, iar intervențiile făcute prin acest procedeu inovativ și modern sunt soluția pentru nenumărate afecţiuni, a căror vindecare necesita, până nu demult, incizii complexe, nu numai profesionalism și dedicare din partea cadrelor medicale. Constanţa se află pe harta chirurgicală a ţării datorită unor medici de excepţie. Cadrele medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” din Constanța ne oferă cele mai bune rezultate, chiar și în cazurile deosebit de complexe. Succesul chirurgical depinde de expertiza medicilor, accesul la aparatura ultra-performantă, calitatea serviciilor medicale, implicarea și grija întregului personal.
Cel mai mare spital din Dobrogea oferă pacienților servicii medicale de top cu ajutorul unor echipe medicale cu numeroase stagii de pregătire și experiență vastă în medicină, conectate în permanență la cele mai recente ghiduri și protocoale internaționale. În plus, Departamentul de Chirurgie I oferă acces la diagnosticul avansat și tratamentul modern al afecțiunilor și patologiilor oncologice colorectale. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Constanţa aveţi acces la echipe de specialiști antrenate în chirurgia laparoscopică avansată, care se concentrează asupra fiecărui caz în parte, pentru cele mai bune rezultate terapeutice, cu beneficii reale pentru pacienţi.
Echipa de Chirurgie I colaborează îndeaproape cu medici din alte specialități, pentru a vă asigura o îngrijire corespunzătoare. Acești experți alcătuiesc echipa multidisciplinară de îngrijire integrată. Medicii Spitalului Judeţean pot diagnostica anumite afecţiuni, care ar putea să fie surprinse într-un stadiu incipient de boală, pentru a preveni complicaţiile evolutive ale acestora şi pentru a avea un rezultat terapeutic mult mai bun postoperator, dar mai ales la distanţă.
La cea mai mare unitate sanitară din Dobrogea aveţi acces la o gamă largă de intervenții chirurgicale. Clinica de Chirurgie I a Spitalului Judeţean este un centru de renume în ţară, sănătatea pacienţilor fiind întotdeauna pe primul loc. Medicii de la Spitalul Judeţean au posibilitatea să facă chirurgie de anvergură la Constanţa. Doctorul ş.l. Răzvan Cătălin Popescu, coordonatorul Blocului Operator, este unul dintre medicii chirurgi cei mai valoroşi, care luptă pentru viaţa fiecărui pacient, indiferent de vârstă şi patologie, fiind doctor în ştiinţe medicale, titlul tezei fiind ”Complicaţiile cancerului de colon – Strategie terapeutică”. În 2020, o echipă complexă de medici coordonată de ș.l. dr. Răzvan Popescu a efectuat mai multe intervenții chirurgicale laparoscopice, miniinvazive, utilizând o tehnologie de ultimă generație.

Chirurgia sphincter saving, efectuată în puţine centre de referinţă din ţară
Medicul primar chirurgie generală Răzvan Popescu, supraspecializat în chirurgia laparoscopică şi bariatrică, realizează intervenţii care se fac doar în câteva centre de referinţă din ţară. Joi, 24 iunie a.c., un pacient, de 56 de ani, diagnosticat în urmă cu câte luni cu un cancer de rect inferior canal anal, a avut marele noroc să fie operat de medicul chirurg Răzvan Popescu.
„În urma consultului multidisciplinar, atât gastroenterologic, oncologic, radioterapeutic şi chirurgical, pacientul a urmat un tratament neoadjuvant, în sensul radio-chimioterapiei, fiind o tumoră destul de avansată, cu grad infiltrativ local, dar fără metastază la distanţă, cu stare generală bună. Am recurs la o intervenţie chirurgicală laparoscopică, dar în primul rând o chirurgie salvatoare a sfincterului anal. Astfel, aşa-numita chirurgie sphincter saving este efectuată în puţine centre de referinţă din ţară la o astfel de localizare a tumorii tocmai pentru a încerca să salvezi atât anatomic, dar şi funcţional orificiul anal ca pacientul postoperator să aibă o calitate a vieţii cât mai bună şi să aibă o funcţionalitate cât mai normală vizavi de patologia oncologică pentru care s-a adresat„, a declarat, în cadrul unui interviu Focus Press, dr. Răzvan Popescu, medicul cu mâini de aur.
Chirurgie laparoscopică de top, la Spitalul Judeţean
Pacientul a fost internat în urmă cu 4 zile la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, fiind reechilibrat din punct de vedere hemodinamic şi a beneficiat de o chirurgie laparoscopică de top, cu miniinvazivitate asupra peretelui. Discutăm despre un abord mixt laparoscopic şi ulterior transanal, o disecţie totală de mezorect şi o anastomoză colo-anală, pentru a-i salva pacientului sfincterul anal din punct de vedere anatomic şi funcţional. Pacienții pot beneficia de acest tip de intervenție și în Constanţa, atunci când situația medicală a bolnavului o impune, fără să mai apeleze la medicii din Bucureşti sau alte centre din ţară.
„Intervenţia chirugicală s-a desfăşurat prin intermediul unor trocare, mici incizii şi mici instrumente miniaturizate, respectând toate regulile oncologice de disecţie şi de excizie a structurilor anatomice, însemnând aici conceptul actual de excizie totală de mezorect, ajungând într-un spaţiu extrem de dificil de abordat, atât în chirurgia deschisă, cât şi laparoscopică. Vorbesc aici la nivelul pelvisului, ţinând cont de raporturile relativ strânse cu prostata şi veziculele seminale din jur, permiţându-ne, printr-un abord mixt laparoscopic şi ulterior transanal, să facem o disecţie totală de mezorect şi ulterior să-i facem o anastomoză colo-anală pentru a-i salva sfincterul anal atât din punct de vedere anatomic, dar mai ales din punct de vedere funcţional”, ne-a explicat medicul chirurg Răzvan Popescu.
Datorită profesionalismului echipei de medici și asistente medicale din cadrul Clinicii de Cgirurgie I, intervenţia chirurgicală a fost rezolvată cu succes. „Consider că intervenţia chirurgicală, chiar dacă este de amploare, a fost un succes. Sper ca acest pacient să se recupereze cât mai bine. Pentru a realiza o astfel de intervenţie chirurgicală trebuie să ai dotarea necesară. Mulţumim că la Constanţa putem să o facem la un standard ridicat şi să avem echipe antrenate în chirurgia laparoscopică avansată„, a declarat dr. Răzvan Popescu.
Medicul îi îndeamnă pe toţi dobrogenii să nu-şi neglijeze simptomatologia şi să apeleze la un medic specialist. „La anumite simptome specifice pentru patologia colorectală, şi aici vorbesc despre constipaţie, diaree sau prezenţa sângelui în scaun, pacienţii să consulte un medic gastroenterolog. Un procent destul de ridicat de persoane poate să-şi depisteze un cancer colorectal chiar într-o fază incipientă şi are o evoluţie extraordinară din punct de vedere al rezultatelor oncologice la distanţă. Asigur, dacă vreţi, populaţia Constanţei că, în Clinica de Chirurgie I şi în Departamentul de Chirurgie în care activez, avem specialişti și putem să realizăm astfel de intervenţii chirurgicale. Avem dotarea necesară şi sper că avem tot sprijinul conducerii actuale a spitalului de a avea materialele necesare să facem o chirurgie de top, de vârf, respectând toate principiile oncologice pentru populaţia dobrogeană şi în principal a Constanţei„, a declarat dr. Răzvan Popescu.
Cancerul colorectal este pe primul loc situat în incidența bolilor neoplazice. Această realitate impune implementarea şi dezvoltarea unor protocoale eficiente pentru diagnostic şi tratament. În acest context, Clinica de Chirurgie I a demonstrat obţinerea celor mai bune rezultate în îngrijirea pacienţilor care suferă de afecţiuni intestinale şi colorectale. În plus, unul dintre obiectivele importante pe care medicii le urmaresc este ca, orice pacient care se prezintă la Spitalul Judeţean cu suspiciune de cancer, să beneficieze de diagnostic complet şi orientare terapeutică specifică.
„Patologia oncologică și în principal cancerul colorectal este una dintre principalele afecțiuni cu care ne întâlnim aproape zilnic în serviciile de chirurgie. Aceasta poate și din cauza obiceiurilor alimentare nesănătoase, factorilor de risc, de mediu și factorilor alimentari. Din punctul acesta de vedere, odată cu creșterea posibilităților de diagnostic ale acestor afecțiuni, și numărul cazurilor, a pacienților cu cancer colorectal a crescut semnificativ, cel puțin în ultimele decade. Nu este o particularitate la nivel dobrogean sau la nivel național. Cancerul colorectal este pe primul loc situat în incidența bolilor neoplazice oriunde în lume și trebuie să tragem un semnal de alarmă vizavi de diagnosticul cât mai precoce la astfel de patologii, pentru a avea un rezultat terapeutic cât mai bun„, ne-a explicat medicul.
De ce poate să apară cancerul colorectar? Sunt factori multiplii de risc, inclusiv factorii genetici. De cele mai multe ori, chiar dacă apare la pacientul vârstnic, decada 6-8 de viață, în ultimi ani medicii se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de cazuri la persoane tinere (40-50 de ani) în stadii avansate de boală.
Cancerul colorectal este printre cele mai frecvente afecţiuni maligne la nivel global şi printre cauzele principale de deces, iar statisticile arată că numărul cazurilor de cancer de colon va creşte considerabil în următorii ani.
Cancerul colorectal este mai frecvent întâlnit în cazul persoanelor de sex masculin şi al vârstnicilor de peste 60 de ani. Anumiţi factori pot creşte riscul de cancer de colon, cum ar fi: vârsta, istoricul familial de cancer colorectal, boala inflamatorie intestinală, sedentarismul şi obezitatea, alimentaţia şi fumatul.
Cancerul colorectal se manifestă în principal prin tulburări de tranzit, constipație sau diaree, scădere ponderală sau prezența scaunelor cu sânge sau rectoragiilor. Astfel, la primele semne ar fi bine ca fiecare pacient să consulte un medic gastroenterolog, având posibilități actuale facile de a diagnostica endoscopic toți pacienții care prezintă o astfel de afecțiune.
„Sigur că nu toți ar trebui să prezinte o boală neoplazică putând fi și boli inflamatorii: diverticulite, rectocolite. Toate ar trebui să aibă un răspuns și o rezolvare, un tratament gastroenterologic sau medical. Dacă revenim la patologia oncologică colorectală, aici este foarte mult de discutat apropo de incidenţă şi mai ales de posibilităţile actuale de tratament. Toată lumea este speriată sau îngândurată şi terorizată de posibilitatea unei intervenţii chirurgicale şi de a rămâne purtătorul unei stome într-o afecţiune în principal neoplazică colorectală„, susţine dr. Răzvan Popescu.
Chirurgia laparoscopică are toate avantajele chirurgiei miniinvazive referitor la reducerea cicatricilor postoperatorii, a durerilor postoperatorii, recuperare postoperatorie mult mai rapidă, durată de spitalizare redusă, consum de medicamente redus şi un număr redus de zile de spitalizare. Toate acestea sunt avantaje incontestabile ale chirurgiei laparoscopice. În cazul cancerului de rect, atâta timp cât nu este complicat, chirurgia laparoscopică îşi găseste un binemeritat loc.
Departamentul de Chirurgie de la Constanţa, o mândrie a judeţului şi a spitalului nostru
La Clinica de Chirurgie I medicii au posibilitatea să trateze pe cale laparoscopică cazurile elective. „Vorbesc aici de vârstă, de patologie cardiologică sau respiratorie importantă sau forme complicate de boală, cum ar fi o ocluzie sau o perforaţie. Astfel, cazurile elective pot fi tratate pe cale laparoscopică. În ultimii ani am dezvoltat această tehnică de chirurgie laparoscopică ajungând să fim un centru oarecum de renume în ţară. Asta este o mândrie a judeţului şi a spitalului nostru, pentru că avem posibilitatea să facem chirurgie de anvergură în Departamentul de Chirurgie de la Constanţa. Mulţi pacienţi cu cancer de rect au beneficiat de tratament laparoscopic cu rezultate excelente din punct de vedere oncologic, dar şi din punct de vedere al recuperării postoperatorii şi funcţionale”, a declarat medicul chirurg Răzvan Popescu.
Chirurgia laparoscopică, trendul actual mondial pentru rezolvarea multiplelor afecţiuni chirurgicale
Ce alte patologii ajung în atenţia medicilor din Constanţa în acestă perioadă? „Poate ar fi de menţionat perioada dificilă pe care am trecut-o cu toţii şi aici vorbesc de contextul pandemic. Ne-am confruntat de multe ori, în gărzi, cu patologie colorectală oncologică în stadii avansate. Lumea ajunge în stadii avansate, poate de multe ori mult prea târziu, neglijându-şi nişte semne care au debutat în urmă cu un an sau cu jumătate de an. Rugămintea era de a solicita o consultaţie în orice departament de gastroenterologie, pentru a fi siguri că nu avem o afecţiunea, care din păcate poate să ducă la complicaţiile redutabile. Din sfera chirurgiei digestive pe cale laparoscopică, pentru că sunt adeptul chirurgiei laparoscopice, la ora actuală trebuie să fie trendul actual mondial pentru rezolvarea multiplelor afecţiuni chirurgicale, în Clinica Chirurgie I putem să rezolvăm o multitudine de patologii din sfera abdominală: joncţiunea esogastrică (JEG), respectiv hernia hiatală, patologia gastrică, splenică, hepatică, biliară, pancreatică, ajungând la patologia intestinală şi colorectală raportată la agresivitatea asupra ţesuturilor, complicaţiile postoperatorii”, a declarat dr. Răzvan Popescu.
Chirurgia laparoscopică, multiple avantaje
Chirurgia laparoscopică are multiple avantaje. „Un aspect estetic mult mai bun. Evităm inciziile sau modalitatea clasică de a pătrunde în cavitatea abdominală. Miniinvazivitatea este benefică raportată la agresivitatea asupra ţesuturilor. Astfel, dacă pacientul este supraponderal sau cu obezitate, indicaţiile chirurgiei laparoscopice sunt de primă intenţie. Reducerea duratei de spitalizare, recuperare postoperatorie mult mai rapidă, reducerea zilelor de spitalizare şi o reinserție socială cât mai rapidă ca pacientul să-şi reia activitatea profesională, familială sau sportivă în condiţii foarte bune şi mult mai rapid faţă de intervenţia calsică, reducerea complicaţiilor de plagă, respectiv hematoame, supuraţii, eventraţii”, susţine adeptul chirurgiei laparoscopice.
O mare parte din pacienţii pe care medicii Spitalului Judeţean îi abordează laparoscopic sunt supraponderali, un capitol important de comorbidităţi a populaţiei dobrogene. „Din păcate, nivelul de educaţie al populaţiei este unul foarte redus. De multe ori pacienţii îşi neglizează patologia asociată şi ajung la vârste înaintate. Decadele de vârstă la care intervenţiile chirurgicale se efectuează sunt în decada 7 şi 8. Pacienţii cu diferite afecţiuni chirurgicale suferă de afecţiuni cardiologice importante, respectiv hipertensiune, cardiopatie hipertensivă, o boală coronariană ischemică, diabet zaharat, dislipidemie, steatoză hepatică, multiple patologice metabolice şi obezitatea„, conform dr. Răzvan Popescu.
Obezitatea este frecventă la pacienţii vârstinici din cauza obiceiurilor alimentare nesănătoase şi a consumului exagerat de carbohidrați sau de sucuri. „În astfel de situaţii, o intervenţie chirurgicală devine dintr-o dată mult mai dificilă din cauza abordului mai complex şi predispune la apariţia unor complicaţii postoperatorii care pot fi evitate dacă revenim la un stil de viaţă mai sănătos, consum de legume şi fructe, cu evitarea zaharurilor şi grăsimilor. Încurajez mişcarea. Trebuie să avem o alimentaţie cât mai sănătoasă, bogată în legume şi fructe, pentru a evita apariţia în timp a unor afecţiuni de tip digestiv şi pentru a preveni apariţia unor afecţiuni metabolice sau cardiovasculare„, este îndemnul medicului chirurg.
Dr. Răzvan Popescu a dorit să asigure toţi constănţenii, prin intermediul Focus Press, de faptul că tot personalul medical (medici, asistente, infirmiere) face eforturi pentru a îmbunătăţii serviciile medicale, iar echipa chirurgicală este pregătită și instruită de a le oferii servicii de înaltă calitate. Unitatea sanitară în care îşi desfăşoară dr. Răzvan Popescu activitatea este un spital care oferă îngrijire de specialitate pacienților cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple, printre acestea numărându-se și afecțiunile oncologice colorectale.
„Încerc să ofer o garanţie a unor servicii chirurgicale de înaltă calitate pentru intervenţii complexe, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa şi mai ales în cadrul Clinicii Chirurgie I. M-aş bucura să fie din nou Constanţa pe harta chirurgicală a ţării. Suntem acolo. Credeţi-mă că judeţul Constanţa este destul de bine văzut, prin rezultatele pe care le avem, şi sperăm nu numai să ne menţinem, ci să dezvoltăm toată această gamă sau paletă de intervenţii chirurgicale pentru a opri exodul nejustificat al pacienţilor către Bucureşti. Nu trebuie neglijat nici acest aspect. Există afecţiuni multiple care îşi găsesc rezolvarea în centre de renume din ţară. Aici vorbesc în principal de patologia hepatobiliopancreatică, Institutul Fundeni. Nu putem să negăm acest fapt, dar şi noi avem medici specialişti cu această ultraspecializare. Încercăm să dezvoltăm această latură a unei chirurgii extrem de dificilă din punct de vedere terapeutic„, a conchis dr. Răzvan Popescu.
Medicul Răzvan Cătălin Popescu s-a specializat în chirurgia laparoscopică la Constanţa, Cluj şi Bucureşti, în chirurgia pancreasului (Bucureşti), chirurgia laparoscopică colorectală (Sinaia) şi în chirurgia endoscopică (Bucureşti). De asemenea, medicul s-a specializat şi în chirurgia digestivă laparoscopică şi chirurgia laparoscopică a herniilor abdominale la Strasbourg, fiind membru în Colegiul Medicilor din România, Societatea Română de Chirurgie şi Asociaţia Română de Chirurgie Endoscopică.
Alexandra VASILE
Citeşte şi: