Britanic, chipeș, strălucitor, forjat pe scena competitivă de pe Coasta de Est a Statelor Unite. Ca urmare, muzica sa aduce cu ușurință publicul într-un fel de New York state-of-mind. Compozitor și interpret cu o mulțime de proiecte muzicale: de la pian solo, până la scene simfonice, trecând în atmosfera intimă a cluburilor de jazz din Village sau Soho, Andrew este întotdeauna o apariție excepțională.
Proiectul prog-jazz al lui Andrew, Graviton, a fost prezentat de Jazz Fan Rising într-un concert sold out, iar artistul revine în România pentru mai multe concerte, printre care cel din 13 aprilie, ora 20:00 de la Hotel Vega, în Mamaia.
Andrew McCormack, mulțumesc mult pentru oportunitatea de a discuta, înaintea concertului de duminică, 13 aprilie, de la Mamaia…
Andrew McCormack: Plăcerea mea!
Nu veți fi pentru prima oară în România… Care este impresia dvs. despre scena de jazz românească – festivaluri, concerte – comparativ cu alte scene est-europene?
AMc: Nu am foarte mare experiență de turneu în țările estice… Am cântat în Polonia, țările baltice – în festivaluri de jazz, nu în cluburi. Sunt foarte bucuros să cânt în festivaluri internaționale, iar publicul e întotdeauna foarte cald.
Există mereu o comparație între jazzul european și cel american – jazz modern, nu cel „clasic” (Miles Davis, John Coltrane, Dizzie Gillespie ș.a.) Cum vă poziționați? Vă considerați un exponent al jazzului european sau ceva mai „universal”?
AMc: E o întrebare foarte bună… Cred că „vocabularul” pe care îl folosesc în jazz este mai degrabă în tradiția americană. E o tradiție în a învăța jazz, a improviza, care evident vin din America, de la bebop. Dar cred că natura eclectică a jazzului e făcută să vină de peste tot, ca improvizație. Cât privește muzica mea, mă întorc la ideile muzicii clasice. Ascult compozitori care mă ajută să evoluez și nu sunt doar eu în situația asta… Deși mă trag din bebop, m-am extins și la alte „genuri”.
Am citit că sunteți comparat cu Brad Mehldau, Keith Jarrett, Herbie Hancock sau MvCoy Tyner. Sunteți de acord cu aceste comparații?
Influențe, clar! Dar ascult și Mahler, de exemplu, iubesc totul la muzica lui, inclusiv ideile romantice…Muzicieni ca Jarrett și Mehldau sunt mereu modelul ideal pentru un pianist de jazz, mă uit către ei.
Procesul componistic – cât de ușor e? Am citit că vă treziți la 6 dimineața și lucrați până la 6 după amiaza…
AMc (râde): Acum am un copil mic, nu mai e așa ușor. Am studiat compoziția cu Marc-Anthony Turnage, un compozitor celebrat aici, în Marea Britanie și am încercat să copiez modul său de lucru – cu trezitul dis de dimineață. Cred că e un timp bun, când nimeni nu te deranjează la ora aia – mai târziu lumea înepe să te caute și să-ți ceară diverse lucruri… Deci dimineața e un bun moment să-mi formez ideile muzicale în minte.
Spuneți-ne ceva despre apropierea jazzistică de piese pop sau rock – aveți pe un album o reinterpretare „Fragile”, a lui Sting. Și Brad Mehldau face des asta…
AMc: Cred că unul din lucrurile pe care le-am realizat că e important în acest moment e să conectez audiențele muzicale – nu-s genul care să spună „dă-l încolo de public, fă ce ai de gând și atât. Vă place, bine…” Pe măsură ce am înaintat în vârstă, am realizat că publicul e cu adevărat important. Iar unul din felurile în care oferi publicului un mod de a afla cum gândești ca muzician, ca artist, este să-i dai contextul unei piese pe care o știe foarte bine. Și muzicienii din perioada clasică a genului improvizau pe melody populare, foarte cunoscute, ca „Some day my prince will come”. Cred că asta se întâmplă și azi, piesele foarte cunoscute sunt foarte bune „vehicule” pentru improvizație… Nu toate – doar cele mai bune!
Am citit într-un interviu din 2018 că unul din albumele dvs. favorite este „An Ancient Observer” al pianistului Tigran Hamasyan. Ce s-a mai adăugat de atunci?
AMc: Acel album… l-am ascultat de multe ori, dar nu pot să spun că azi pot „ține pasul” cu Tigran… Albume favorite? Acum ascult multe coloane sonore (soundtrack), pentru că am început să compun muzică de film. Îmi pace muzica la Cronicile din Narnia, instrumentele folosite acolo… Inclusiv muzica pentru teatrul de păpuși… Încep să devin interesat.
Credeți că formula de trio este „de aur” pentru un pianist de jazz? Sau vă gândiți să lucrați și cu formule mai extinse numeric?
Da și da! Lucrul nemaipomenit la trio – și pe care-l apreciez și mai mult, cu trecerea anilor – este că improvizația este mai simplă pentru cei trei, iar complexitatea rezidă tocmai din asta. Face sens ce spun? Trio-ul este mai versatil și mai puternic. Am fost mereu interesat de formule lărgite – nu idei nebunești, de a scrie vreu concert pentru pian și orchestră… Poate la anul (râde).
Ați spus acum doi ani că „Fake News”, o compoziție proprie, este din păcate despre Trump-ism și că ne afectează pe toți asta, indiferent cine suntem… Sunteți un vizionar, astăzi!
AMc (râde): Cred că astăzi e un termen mai extins, decât referitor doar la Trump. E ceva la care trebuie să fim atenți în general, la ce citim și asimilăm, internetul de exemplu. Pentru că oricine poate posta ceva, care nu este neapărat și adevărat… Sau detaliile nu-s reale, dar în general pare să fie adevărat, acceptabil. Și asta fac și stânga, și dreapta, ideologic vorbind. Trebuie să fim „gardieni” ai adevărului.
Ne puteți spune ceva despe experiența new york-eză, de trei ani?
AMc: Am învățat enorm acolo. New York e considerată Mecca jazzului – nu știu dacă acest lucru mai este adevărat azi… A fost decimat în pandemie, mulți muzicieni au plecat de-acolo… În mod cert, când am fost eu acolo, încă era. Am învățat să cânt jazz și ce am luat de la marii muzicieni cu care am intrat în contact a fost că erau muzicieni „zi de zi” – fie că repetau, cântau sau ascultau muzică. Toate trei, zi de zi. Pentru anumite perioade din viață, ca muzician, e important să faci asta – acum nu prea mai pot, cum am zis, am un copil mic… A fost foarte util atunci. În plus, am cântat cu mari muzicieni de jazz. Am avut o viză de artist, pentru trei ani…
Cum ați numi direcția muzicală în care sunteți interesat pe viitor? Nu vă întreb de proicte viitoasre – e un clișeu…
AMc: Cum spuneam, lucrez la niște coloane sonore pentru film, sunt în continuare foarte interesat să compun, mi-am dezvoltat destul de mult această „abilitate”, schimbând câteva din metodele mele de a o face… Mai am un album cu trio în pregătire, a cărui lansare a fost amânată, din cauza unui eveniment nefericit – managerul meu Martin Hummel a decedat la începutul acestui an, era unul dintre cei mai prieteni ai mei, el conducea casa de discuri Ubuntu Music.
Cam asta e la orizont. Sunt foarte mulțumit de actualul trio. În plus, n-am mai scos demult un album solo și am câteva idei în sensul ăsta. Dar compoziția va ocupa un loc central pentru mine, în următorii ani.
Andrew McCormack, Mulțumesc foarte mult pentru această discuție și abia așteptăm să vă vedem și să vă ascultăm la Constanța, pe 13 aprilie!
L.M.
