Talentatul artizan Gabriela Bularca se implică într-o mulțime de proiecte în beneficiul oamenilor. Este neobosită în căutarea de a găsi soluții pentru cei ale căror destine depind de determinarea și atenția ei.
Vă aducem în atenție un interviu Focus Press despre curajul de a-ți urma visurile, despre provocările pe care le întâmpină un talentat artizan din România, despre cum și în cât timp ia naștere un semn de carte sau o păpușă lucrate integral manual, despre materiale textile, ițe, fire, tradiții și culori combinate cu eleganță și feminitate. De la talentatul artizan Gabriela Bularca veți afla, în rândurile următoare, mai multe despre această lume fascinantă.
Reporter: Sunteți implicată într-o mulțime de proiecte culturale, activități în beneficiul oamenilor. De ce s-a perpetuat lucrul manual, croșetatul, războiul de țesut?
Gabriela Bularca: De ce s-a perpetuat? Eu moștenesc toate aceste lucruri din familie, de la mama mea, care a fost croitoreasă de la vârsta de 13 ani. Iar acum, la vârsta de 83 de ani, încă mai ajută când este nevoie la un tipar, la un model, la a face anumite cusături mai dificile. Bunica mea a fost cojocăreasă și broda pe cojoace pentru elita Brașovului din anii ’50. Avea mare succes. Era foarte apreciată. Astfel, în Școala Generală, eu am prins drag de lucrul manual. Am început să croșetez, să tricotez, să cos foarte mult, să brodez, să îmi fac hăinuțe, să încerc să fiu altfel față de acea uniformă ștearsă, care era la acea vreme. Toate hainele erau la fel în anii ’70 sau ’80. Am vrut să învăț, să știu să îmi fac lucruri pentru mine, în primul rând. Mereu mergeam la școală cu alte pulovere, cu alte căciulițe, cu alte fulare, iar colegii le apreciau și de foarte multe ori mă rugau să le fac și lor.
Rep.: Este o tradiție de familie. Totul a pornit în familie. Bunica și mama au fost mentorii dumneavoastră?
Gabriela Bularca: Nu chiar mentori, pentru că amândouă lucrau foarte mult. Nu aveau timp acasă să stea să mă învețe. Mentorul meu, în acest traseu, a fost profesoara de lucru manual de la Școala Generală. Trebuie să recunosc faptul că mama venea de multe ori și la 3 noaptea, lucrând comenzi foarte mari. La acea vreme, în Brașov, era o secție care lucra pentru Neckermann. Făceau foarte multe comenzi. Nu avea timp absolut deloc să stea, să îmi explice. Îmi asigura tot ce îmi trebuia pentru școală: haine, cărți. Întotdeauna aveam tot ce aveam nevoie. Nu mi-a lipsit nimic, recunosc, dar nu avea timp să stea și să îmi pună acul în mână.
Rep.: Talent, studiu, experiență, pasiune, perseverență. Cum se conturează profilul unui artizan în România?
Gabriela Bularca: În România este destul de greu să fii artizan. Este destul de greu să încerci să fii independent. Am fost o lungă perioadă de timp și am constatat în ultimii ani că este nevoie de un sprijin. Am colaborat foarte mulți ani și cu Muzeul de Etnografie din Brașov, dar și cu Casa Mureșenilor. Încă mai colaborez cu Casa Junilor. Trebuie să recunosc că primele ateliere de acest fel le-am făcut chiar aici, la Reduta, chiar în această sală, cu foarte mulți ani în urmă, la invitația unui îndrăgit domn profesor de literatură, domnul Ion Topolog, un om deosebit pentru mine. Într-un fel și dânsul mi-a fost mentor. De acolo a pornit totul. A fost cu peste zece ani în urmă. Sunt foarte mulți ani de atunci. În ultimii ani, începând cu anul 2021, de prin luna ianuarie, am început o colaborare cu Centrul Cultural Reduta și în acest sens. De anul trecut am inițiat programul „Artizanii Redutei“, așa se numește. În fiecare marți, copii, tineri, adulți, vin la atelier. Avem participanți de la vârsta de 8 ani și până la 78 de ani. Nu este o limită de vârstă neapărat. Vin generații. Nu sunt adepta atelierelor pe limite de vârstă. Este bine să fie generațiile la un loc, să poată să vorbească între ei, să comunice, să-și spună păreri, impresii. Se ajută. Așa cum vedeți acum, în sală, generațiile se ajută. Am voluntari tineri, de 14 ani. Am voluntari de 76 de ani. Avem un număr de 15 voluntari, car vin la Reduta și ajută la ateliere. Toți copiii m-au rugat să facem ceva și pe timp de vară. Așa am inițiat acest program, „Fire, ițe și tradiții”, în care să-i învăț tehnici diferite de tehnicile din timpul anului. Sunt tehnici mai rare. Am început cu un atelier de împletituri medievale. Am avut o cerere fantastică. A trebuit să reluăm de două ori acel atelier și l-am reluat. Am făcut încă două serii. A urmat atelierul de cusături pe etamină. A urmat atelierul de tricotaje. Am avut copil de 8 ani, care a stat și a lucrat la tricotaje. Ne-a uluit pe toți. Astăzi, așa cum vedeți în sală, avem un atelier de țesut. Avem și două războaie care reproduc aproape fidel războaiele mari, care se află în casele țărănești sau în muzee le mai pot vedea copiii. Au toate părțile componente, mai puțin sistemul, mecanismul de schimbat ițele, care a fost mutat în partea de sus, nu este pe pedale. Copiii au venit și au învățat tot ce înseamnă țesut. Ați văzut cât de frumos au deprins? Noi am plecat din sală și ei fac singuri atelierul.
Rep.: Organizați ateliere pentru copii, unde imaginația prinde viață prin intermediul acestor materiale și culori, dar și alte materiale specifice. Sunteți neobosită și sufletul Centrului Cultural Reduta. Cum reușiți să le captați atenția copiilor?
Gabriela Bularca: Prin joacă! Niciodată unui copil nu îi vei spune „Nu este bine ce ai făcut“, ci mergem mai departe ca ei să învețe și din greșeala anterioară. Dar, niciodată, așa cum ați văzut, nu le atragem atenția că nu au făcut bine. Important este că acel copil a venit la atelier pe o zi ploioasă. Au venit, sunt în sală, sunt toate locurile pline, ocupate și ei stau cuminți și lucrează. Nu pot să-i spun unui copil care a venit la atelier că nu a făcut bine. El a făcut. El a plecat de acasă, a lăsat telefonul, a venit și a lucrat. Astfel, tu cauți soluții ca prin joacă să-i arăți cum trebuie făcut corect.
Rep.: Discutăm și despre o formă de art terapie?
Gabriela Bularca: Da, putem spune lucrul acesta.
Rep.: Care sunt beneficiile lucrului manual în viața copilului și a adultului?
Gabriela Bularca: S-a demonstrat științific că lucrul manual ajută foarte mult la învățarea matematicii. Copiii care lucrează foarte mult cu mânuțele au o ușurință mai mare în a învăța matematică. Eu pot spune că am avut o fetiță, care acum cred că este anul doi la facultate, care era destul de slăbuță la matematică. Venind constant și lucrând, ea a ajuns să ia aproape 10 la Evaluarea la Matematică. Ea mi-a spus că atelierile o ajută foarte mult. O relaxa, o detașa. Se ducea acasă, făcea teste întruna și a avut un rezultat foarte bun.
Rep.: Îi determinați pe copii să fie creativi. Vorbiți-ne puțin și despre tehnica împâslirii.
Gabriela Bularca: Nu practic această tehnică. Ați ales chiar tehnica pe care eu nu o practic. O știu. Știu să o fac. Nu o practic la ateliere, din două motive. Împâslitul tradițional, în România, se face cu apă și săpun. Ceea ce presupune o mare mizerie când începi să ții acest atelier. Nu avem capacitatea de a face așa ceva. Ar însemna să stau o zi întreagă să strâng după. Împâslitul cu acul iarăși nu-l recomand la vârste fragede. Eu nu pot să refuz un copil care dorește să vină la atelier. Eu aș dori să vorbesc mai mult despre tehnicile pe care le practic cel mai mult. Practic croșetatul. Chiar acum am avut un proiect interesant la Magnolia. Ați văzut ce se petrece și acolo. A fost Clubul de Vacanță. Copiii și-au croșetat marionete și la final s-au grupat câte doi sau patru și au realizat scenete. Le-au scris singuri și le-au prezentat în fața publicului. Joi, acum, avem ultima zi de reprezentație. Mai avem cinci grupe de copii care urmează să își prezinte poveștile. Poveștile au fost foarte interesante. Foarte frumos scrise, foarte elaborate. Surpriza mare a fost că două fetițe au făcut și stand-up comedy de o calitate excepțională. Alte fetițe au scris un basm în care o prințesă a întâlnit o rățușcă și de acolo foarte multe lucruri au decurs și o prietenie pe viață. Lucrurile sunt frumoase dacă părinții îi lasă să vină. Am avut la un moment dat un caz pe care chiar vreau să îl spun. Un copilaș nu a fost lăsat de bunici să vină și efectiv a fugit de acasă și m-am trezit cu el la atelier. A trebuit să sun la familie. S-a rezolvat. A fost totul în ordine. Lăsați copiii să lucreze, să vină la ateliere. Învățăm tehnici mai rare. De exemplu, acum, în Cetatea Feldioara, sâmbătă, i-am învățat pe copii să împletească cu lucetul, un sistem de împletire din perioada vikingă. Vikingii îl practicau. Cu lucetul copiii și-au realizat brățări. Este foarte interesantă tehnica, destul de simplu de deprins, însă instrumentele în România se găsesc mai greu. Am găsit un meșter care mi-a făcut lucet ca să pot lucra cu copii. Mi-am făcut 10 bucăți de lucet și atunci pot să lucrez cu copiii.
Rep.: Ce urmează în perioada următoare?
Gabriela Bularca: Pentru mine va urma un concediu. Nu pot să mint. Ca proiecte vom avea chiar în acest weekend, la Bran, o serie de patru ateliere de cusături, de împletituri, de pictură și de modelaj în lut. Urmează ca în 7 și 8 septembrie să avem un proiect pe Cetățuia, de pe Dealul Straja, în care vor fi 11 ateliere. Reușim să aducem 11 meșteri talentați și pasionați în ceea ce fac. Asta este cel mai important, să îl vezi pe om că e pasionat de munca lui, pentru că atunci o dă mai departe cu pasiune. Dacă un om vine la un atelier și el este plictisit de viață și nu are chef, copilul nu mai vine a doua oară. Niciodată un copil nu se va îndrepta spre un instructor care nu a prins drag de copii. Asta am constatat-o în toți anii, peste zece ani de ateliere deja. Este într-adevăr frumos să îi vezi că vin la ateliere. Se umple sala. Nu sunt suficiente locuri. Sunt părinți care ne roagă să le primim copiii la ateliere. Din toamnă, în octombrie, vom relua „Artizanii Redutei“. Invităm pe toată lumea să se înscrie. Locurile sunt limitate. Sunt 20 de locuri pe serie. Vom avea două serii în fiecare marți. Îi invităm pe copiii să se înscrie. Primul venit, primul servit. Ei vor coase, vor croșeta, vor tricota. Vor țese împletituri. Vom face diferite ateliere, respectând calendarul popular. Vor învăța ce înseamnă crucile de grindă, ceea ce este un lucru mai puțin cunoscut. Vom învăța să facem ciucurii de la căluții junilor, iarăși mai puțin cunoscut, dar și alte tehnici care ai spune că pe copil nu-l interesează și că sunt plictisitoare. Dacă-i spui cuiva că acum este gălăgie în sală, nu-i vine nimănui să creadă că se ajută între ei și unul nu plânge.
Rep.: Ce mesaj doriți să transmiteți tuturor celor care nu au ajuns până acum la atelierele organizate de dumneavoastră?
Gabriela Bularca: Lăsați copiii să învețe tehnicile tradiționale. Lăsați copiii să se murdărească cu lut, să se picteze pe haine, să își coase fața de masă, dacă vor să facă toate prostiile din lume. Lăsați copiii să deseneze pereții, pentru că numai așa învață. Nu există alt mod de a învăța decât prin joacă. Dacă pui copilul să stea ca o statuie și să mânuiască ustensile, nu se poate. Îi vedeți cum stau în sală? Cam acesta este mecanismul. Lăsați-I ca prin joacă să învețe tehnici tradiționale românești.
Rep.: Vă mulțumim!
Gabriela Bularca: Vă aștept cu drag oricând!
Alexandra VASILE, corespondență specială de la Brașov
