A început perioada Triodului, un adevărat „cantonament duhovnicesc” de înălţare a omului din păcat, oferindu-i acestuia, pe tot parcursul Postului Mare, îndrumarea necesară pentru a ajunge la bucuria Învierii. Anul Bisericesc poate fi împărțit în trei mari perioade şi anume: Perioada Triodului (perioada prepascală), Perioada Penticostarului (perioada pascală) și Perioada Octoihului (perioada postpascală). Cuvântul „triod” vine din limba greacă, de la „triodion”, format din cuvintele „tria” (trei) și „odi” (odă), și înseamnă cântare sau imn în trei ode (strofe). Din punct de vedere practic, în viața liturgică, Triodul are două sensuri. Despre toate acestea, am aflat de la părintele Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomis ului, în cadrul unui interviu Focus Press.
Reporter: Duminică, 9 februarie a.c., a început perioada prepascală a Triodului. Ce însemnătate are pentru creștinii ortodocși?
Părintele Eugen Tănăsesc: Este o perioadă de pregătire în vederea întâmpinării sărbătorii Învierii. Nu putem să vedem Învierea, dacă nu vedem mai întâi păcatele noastre. Perioada premergătoare Învierii este o perioadă de post, de pocăință și de rugăciune. Hristos spune, undeva în Scriptură, faptul că ne izbăvim de diavol prin rugăciune și prin post. Prin urmare, Biserica intensifică înainte de Paști, 10 săptămâni, mai precis, postul și rugăciunea. Perioada Triodului este acoperită preponderent de perioada Postului Mare, iar rugăcunea se intensifică în sensul în care îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte de greșelile pe care le facem și de păcatele pe care le avem. Perioada Triodului începe cu Pilda Vameșului și al Fariseului, în care doi oameni se suie la templu să se roage și acolo sunt două modele diferite de rugăciune. Un model este rugăciunea omului mândru, a omului semeț, omul care se crede deasupra aproapelui său. Un alt model este rugăciunea omului smerit, om care își conștientizează păcatul și știe că are nevoie de mila și de iertarea lui Dumnezeu. Este o perioadă pe care o putem numi o perioadă a îndreptării, pentru că această perioadă este un fel de cantonament duhovnicesc. Știți că, din când în când, sportivii se mai duc în cantonament să se mai antreneze. Așa este și creștinul. Trăiește viața lui creștină, dar din când în când se mai antrenează în arena aceasta a postului și a rugăciunii. De aceea, Postul Mare va începe peste trei săptămâni. Vorbim despre duminici care au o anumită cronologie și care ne învață fiecare câte ceva, toate acestea constituie un mesaj al Bisericii pentru îndreptarea credinciosului. Fiecare duminică, așa cum spuneam, are un mesaj foarte precis.
Rep.: Concret, care este scopul acestui Triod?
E.T.: Îndreptarea spirituală a omului în fața lui Dumnezeu căruia i-a greșit și întâlnirea cu Hristos, cel Înviat. De fapt, cum spuneam, toată perioada aceasta ne pregătește de sărbătoarea Învierii. Dar, să vezi Învierea cum trebuie, este important să-ți vezi mai întâi păcatul. Îndreptarea spirituală începe cu văzutul lungului de nas. Fiecare trebuie să-și vadă lungul nasului.
Rep.: La ce se referă Penticostarul și Octoihul?
E.T.: Sunt cele 50 de zile de la Înviere, până la Pogorârea Duhului Sfânt, cincizecimea. Este iarăși o perioadă, cumva specială, în viața Bisericii, pentru că trăim în bucuria Învierii timp de 50 de zile. Ucenicii au trăit în bucuria vederii lui Hristos cel Înviat. Așa și noi, de la Înviere, trăim o perioadă de 50 de zile în care gustăm bucuria Învierii, semnificațiile duhovnicești ale Învierii. La 50 de zile este acea mare sărbătoare, Pogorârea Duhului Sfânt, Rusaliile. Perioada aceasta de 50 de zile, în limba greacă, este Penticostarul. Adică 50 de zile în care Biserica are un anumit tip de rugăciune, un anumit tip de mesaj ca și în perioada Triodului. Octoihul este perioada de la Penticostar până la următorul Triod, adică restul vieții într-un an bisericesc, restul de zile. Denumirea vine de la octo=opt, pentru că s-a constatat că slujbele bisericești au o anumită rânduială. În rânduiala utreniei existau opt cântări și de aici perioada Octoihului. Mai este o semnificație legată de opt, Biserica era numită a opta zi. Această structurare din duminică în duminică. Duminica este ziua întâia a săptămânii, duminica este ziua a opta a săptămânii, i-a dat denumirea de Octoih ca și Triodul. Triodul vine de la trio. „Oda” înseamnă cântare, imn, o cântare întreită. „Trio” înseamnă trei. În perioada Triodului cântările acestea, din slujba utreniei, sunt câte trei și de aici “trioda”. Așa și-a luat numele Triodul, după specificația slujbelor bisericești.
Rep.: Care sunt caracteristicile liturgice în această perioadă?
E.T.: Aceaste cântări de care v-am povestit și structurarea mesajului. În timpul Triodului este un mesaj care îndeamnă omul spre pocăință. Este o cântare care se repetă aproape în fiecare zi: „Ușile pocăinței, deschide-mi mie! Stăpâne, iubitorule de oamenii”. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne primească pocăința, îndreptarea noastră. În perioada Penticostarului predomină cântările bucuriei Învierii Domnului. În fiecare zi se cântă: „Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”. Toate celelalte cântări ale Bisericii au în centru acest mesaj al Învierii, iar în perioada Octoihului există această structurare. Fiecare duminică are câte o semnificație și cântările din acea săptămână sunt legate de duminica care începe săptămâna. La noi, la creștini, duminica este prima zi a săptămânii. Nu este ca la comuniști: “Luni, prima zi de muncă!” Săptămâna creștină începe duminică, prima zi. Duminica are o anumită semnificație, pentru că se citește un anume pasaj din Evanghelie și este denumit într-un anume fel. Toată săptămâna, acest mesaj, este prelungit în cântările și slujbele Bisericii, credinciosul să mediteze, să aprofundeze la mesajul duminicii respective. Perioada Octoihu-ului are drept reper câte o duminică: duminica I, duminica a VIII-a și așa mai departe.
Rep.: Ce rol au aceste duminici premergătoare Postului Mare?
E.T.: Toată viața Bisericii are rolul de a ne învăța calea lui Hristos. De fapt, slujbele Bisericii din cele mai vechi timpuri au fost punerea într-o formă liturgică, într-o formă imnografică, a sentimentelor și a trăirilor creștine. Ce sunt imnele? Sunt cântări care au anumite mesaje spirituale. Acestea au fost sistematizate cumva și așa au apărut slujbele publice. Nu trebuie să uităm faptul că Biserica are două feluri de viețuire. Viața publică a Bisericii, care rezidă în slujbele ce se desfășoară public în lăcașul de cult. De aici caracterul public al cultului. În lege, cultele sunt de utilitate publică. Iar cealaltă este viața lăuntrică, ascunsă a creștinului care se împletește cu viața aceasta liturgică a Bisericii, creștinul urmând chemării Bisericii de a merge pe o anumită învățătură, învățătura creștină. În final, în decursul întregului an bisericesc, se citesc cam toate cele patru Evanghelii care conțin mesajul lui Hristos. Tot în aceeași perioadă se citesc cam toate Epistolele Pauline și ale Sfântului Apostol Petru. Epistole care au întemeiat și au pus în rânduială primele comunități creștine în creștinismul primar, imediat după Învierea Domnului și după ce apostolii și-au început propăvăduirea. Ei țineau legătura cu comunitățile pe care le întemeiau și prin scrisori, prin pastorale. Parte din aceste scrieri ale Sfântului Apostol Pavel, mai ales, au intrat sub formă de cărți din Noul Testament, capitole din Noul Testament și avem Epistola către Romani, către Filipeni, către Galateni. Din acestea se citesc în decursul unui an, pentru că este toată învățătura bisericii.
Rep.: Ce reprezintă această pregătire sufletească înainte de începerea Postului Mare?
E.T.: Pregătire perceptivă o numim noi, astăzi. Adică este un fel de introducere în temă. Chiar și postul mare, dacă vă uitați cu atenție, nu începe abrupt. Începe cu o săptămână în care mai întâi se lasă carnea, din punct de vedere alimentar, și apoi lăsăm și celelalte produse de origine animală. În linie spirituală treaba este puțin mai aprofundată și începe cu această duminică a Vameșului și a Fariseului, care ne vorbește de felul în care trebuie să fie rugăciunea noastră, atitudinea pe care trebuie să o avem la rugăciune. Urmează Duminica întoarcerii Fiului Risipitor, în care Biserica ne cheamă ca un tată iubitor. Știe că greșim, știe că plecăm de acasă. Noi suntem fiii care risipim tot ceea ce ne dă Dumnezeu. Prin fiecare păcat pe care îl facem, noi risipim darurile lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat rațiune, simțire, voință și noi, de multe ori, le folosim prost. Le pierdem, le risipim. Exact ca Fiul Risispitor. Această pregătire spirituală are loc ca să înțelegem care este rostul postului, să ne întoarcă acasă, să ne întoarcă în casa Tatălui numit Dumnezeu.
Rep.: Putem spune că Triodul este chemarea la unirea cu Hristos, calea spre mântuire?
E.T.: Da, evident! La capătul Triodului îl avem pe Hristos cel Înviat. Dacă l-am ratat pe El, nu am făcut nimic. Da, este chemearea la unire. De fapt, această unire trebuie înțeleasă mai profund în Taina împărtășirii, în Taina euharistiei. De aceea, creștinii sunt chemați în această perioadă să se și spovedească, să-și recunoască păcatele, să primească iertarea lui Dumnezeu și să primească trupul și sângele Domnului. Noi știm că la Cina cea de Taină, Hristos instituie un lucru nemaivăzut până atunci în nicio religie a lumii. Credinciosul îl mănâncă și îl bea pe Dumnezeu, sub forma pâinii și a vinului. Hristos oferă lumii trupul și sângele său. Unirea aceasta este o unire inclusiv materială. Dumnezeu își oferă un mod spiritual, dar sub chip material al pâinii și al vinului, își oferă trupul și sângele său ca merinde pentru viața veșnică. Este vorba despre o unire profundă, în linie materială și spirituală. De aceea, linia aceasta a iertării pe care mergem trebuie să fie foarte profundă și foarte serioasă. Biserica ne pune înainte toate aceste duminici și cele ale Postului Mare. Sunt modele de pocăință, modele de îndreptare ca să înțelegem că este posibil. Odată cu secularizarea vieții sociale a apărut și îmbățoșarea: „Domnule, eu nu greșesc, eu nu păcătuiesc, nu am greșit cu nimic, eu sunt drept, ceilalți sunt răi”. Trebuie să spunem lucrurile pe nume, pentru că toți greșim. Asta este cel mai tragic. Faptul că fiecare păcat nu-i scoate pe ceilalți din viața lor, ne scoate pe noi din linia mântuirii și din posibilitatea de a ne desăvârși și astfel ratăm ținta. Cuvântul păcat, în limba greacă, înseamnă ratarea țintei. Creștinul dacă își ratează ținta, unirea cu Hristos, este păcătos.
Rep.: Ce urmează după perioada prepascală a Triodului?
E.T.: Bucuria Învierii! Săptămâna Luminată. Explodăm de bucurie, pentru că Hristos nu ne-a lăsat pradă morți și păcatului, ci ne-a întins o mână. De aceea, în majoritatea icoanelor Învierii îl veți vedea pe Hristos întinzând mâna către Adam și Eva, scoțându-i din chinul iadului, din chinul neiubirii. Ceea ce numim de fapt păcat este o iubire nedesăvârșită. În loc să iubim pe Dumnezeu, pe aproapele, virtutea, curajul, iubim altceva. Ne iubim mai mult pe noi, iubim patimile noastre, iubim să ne justificăm. Ura este o iubire strâmbă, răsucită. Hristos vine să reechilibreze această iubire. De aceea se zice să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Ne dă și măsura. Aceasta este măsura iubirii: să-l iubești pe cel de lângă tine ca și pe tine. Dacă nu, înseamnă că devi egoist. Când devi egosit, toată societatea este în balamuc. Mândria este capătul și începutul tuturor relelor.
Rep.: Ce mesaj doriți să transmiteți constănțenilor?
E.T.: Să asculte Evanghelia. Să vină la slujbă, să citească Evanghelia zilnic. Să se roage și să se îndrepte. Este o treime aici: credință, pocăință și fapte bune. Credința este cea care ne duce către Hristos, pocăința este cea care ne îndreaptă și ne face frumoși. Ne dă puterea să iertăm și să zicem: „Doamne, iartă-ne că am greșit ca Fiu Risipitor” (…). După pocăință urmează faptele bune, ne îndreptăm, reechilibrăm iubirea (…). Mesajul este să rămâneți lângă Hristos, în Biserică. Altă cale nu există în desăvârșire.
Alexandra VASILE
